
kanald.ro
Vedete
Prezentatoarea TV are un nou iubit? Iată cine îi alină serile frumoasei blondine.
Ramona Olaru a avut o viață amoroasă foarte tumultuoasă. Sexy-prezentatoarea TV a fost căsătorită timp de trei ani de zile, însă mariajul nu a rezistat și, din cauza neînlegerilor de cuplu, aceasta a trebuit să divorțeze.
Aceasta, însă, nu s-a lăsat dobortă și a continuat să spere că-și va găsi sufletul pereche, iar pentru o perioadă chiar așa a părut. L-a întânit pe Cuza, cel cu care a avut o relație plină de suișuri și cobărâșuri. Cei doi au bifat mai multe despărțiri și împăcări, însă, se pare că și-au spus „adio” definitiv.
Se pare că cei doi prumbei nu au putut să stea prea departe unul de celălalt, iar sărbătorile de iarnă le-au petrecut împreună, dar nu singuri, ci alături de cei mai buni prieteni.
Citeste si: Ramona Olaru și Cuza s-au împăcat. Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Întâlnirea celor doi a fost dată în vileag de amicii lor, care i-au etichetat în aceeași fotografie, în ciuda faptului că ei nu au vrut să dezvăluie că s-au revăzut. După escapada de la munte se pare că ambii au plecat într-o vacanță exotică, în Egipt.
Iată că Ziua Îndrăgostiților o prinde singură pe Ramona Olaru! Aceasta, totuși, a vrut să stea degeaba în weekendul îndrăgostiților și a plecat la munte alături de cei mai apropiați prieteni, unde are parte de distracție și voie bună, dar și de multe pahare de vin alb.
Citeste si: Ramona Olaru trece printr-o nouă despărțire: ”Îmi este greu să îl las”
Aceasta a dezvăluit și cine este partenerul de nădejde care-i ține companie în escapada ei la munte.
”Nici relațiile nu mai sunt ce erau odată. Partenerul meu arată bine azi! Blond, dar...”, a spus prezentatoarea TV mai în glumă, mai în serios.