Nicoleta si Iuliana Luciu anuntau la inceputul acestei luni ca vor participa impreuna la o emisiune TV, dar astazi s-a anuntat ca au fost nevoite sa se retraga.
Se pare ca cele doua surori s-au retras din motive independente de vointa lor si vor fi inlocuite de Raluka si Ana Baniciu. Vedetele vor face echipa intr-o emisiune care le va testa timp de o luna.
,,Facem sport de foarte mult timp şi suntem bătăioase, cred că vom reuşi să ajungem unde vrem”, au declarat cele doua.
"Îmi doream de mult să ajung în Asia pentru că iubesc să călătoresc. Acum dorinţa mi s-a împlinit, şi nu oricum! Împreună cu Nicoleta vom merge în Asia cu cea mai tare emisiune, după parerea mea. Un show greu, ceva ce nu s-a mai facut până acum, fără scenarii şi lucruri pregătite înainte, un show de rezistenţă fizică şi nu numai, fără nici un fel de ajutor, fără telefoane sau “sună un prieten”! Avantajul va fi că voi fi în echipă cu Nicoleta şi ne vom ajuta una pe cealaltă.
Atât! Să ne tineţi pumnii pentru că vom avea nevoie! Dacă aveţi sfaturi pentru noi, vom ţine cont de ele! Vă pupăm!", spunea Iuliana Luciu la inceputul lunii noiembrie.
Motivul halucinant pentru care un bărbat a înghițit zeci de linguri, periuțe de dinți și pixuri! Medicii s-au chinuit aproape patru ore să i le scoată din stomac: „Eram...”
Motivul halucinant pentru care un bărbat a înghițit zeci de linguri, periuțe de dinți și pixuri! Medicii s-au chinuit aproape patru ore să i le scoată din stomac: „Eram...”