
In articol:
Au apărut noi detalii cu privire la accidentul care a avut loc în cartierul Andronache din Capitală. Șoferița de 56 de ani care a ucis două fete a fost reținută. În urma unei expertize preliminare de la IML, a arătat că înainte de a se urca la volanul autoturismului, aceasta consumase alcool.
Din primele informații, șoferița nu a fost testată cu etilotestul la locul tragediei pentru că a refuzat invocând probleme de sănătate.Deși prima data le-a spus autorităților că a încurcat pedalele, la audieri și-a schimbat total declarația. Mai exact, aceasta a mărturisit că a avut o criză de strănut și de aceea a apăsat pe pedala de accelerație. După primele audieri, șoferița a fost lăsată în libertate și va fi cercetată pentru ucidere din culpă.
Citeste si: Două minore, ucise pe trotuar de o mașină scăpată de sub control. Șoferița vinovată, bătută de martori
Procurorul a motivat cercetarea în libertate a şoferiţei prin rănile pe care aceasta le-a suferit în urma bătăii încasate. „E în libertate, dar legea trebuie să își facă datoria, să își facă dreptate, să își facă datoria”, a spus mama uneia dintre victime.
Citeste si: Carmen Harra: două lucruri mari în care să investești în 2021- bzi.ro
"În momentul în care m-am apropiat de capătul străzii unde trebuia să fac dreapta, am avut un acces de strănut şi am strănutat de 3-4 ori la rând, am vrut să frânez dar am apăsat pedala greşită, m-am blocat, nu am ştiut ce să fac.
Peste drum de stradă, adică vis-a-vis, erau nişte copii care stăteau jos pe bordură, împreună cu alte persoane mature. Maşina a lovit bordura, a intrat în persoanele de pe bordură şi s-a oprit în gard.
Au sărit airbag-urile şi imediat ne-au scos alte persoane din maşină şi au început să ne bată", a scris femeia în declaraţie, conform Antena 3.
Imaginile filmate de camerele de supraveghere[Sursa foto: Captură video]
Accidentul din Andronache a fost filmat de o cameră de supraveghere
Imaginile tragicului incident au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Mașina nu a dat nicio clipă impresia că ar fi intrat în frânare, ci dimpotrivă, accelerează. În imagini se observă cum cele două victime, una de 20 de ani şi una de numai şase ani, stau pe jos, pe marginea trotuarului, în timp ce alți copii se joacă lângă ele.
La scurt timp, șoferița care se afla la volanului unui autoturism marca Mercedes trece cu viteză peste copiii aflați pe jos, pe trotuar. Ulterior, se izbește violent de un stâlp, pe care îl doboară la pământ, și se oprește brusc într-un gard. În urma tragediei, cele două victime au fost transportate de urgență la spitalul Floreasca, respectiv spitalul Grigore Alexandrescu. În ciuda eforturilor medicilor, cele două fete au murit.