Război între Bianca şi Rafaela! Fosta concurentă de la Exatlon a luat foc: „Joacă-te cu păpuşile, mai ai de crescut!”

Distribuie pe:

Autor: M. B.

 
Bianca şi-a dorit foarte mult o întâlnire cu Adelin, aşa că atunci când a obţinut-o, frumoasa roşcată i s-a confesat printre lacrimi. A povestit că Rafaela, fosta concurentă de la Exatlon, ar fi jignit-o foarte tare în afara camerelor de filmat. Abia a putut să-şi stăpânească suspinele în timp ce se gândea la cât de greu îi este să stea în casă alături de fetele de care nu se simte apropiată. 
 
 
„Am fost jignită în afara camerelor de filmat, foarte urât. Aseară mi-am dat seama că ea o să continue să se poarte aşa cu mine şi că noi nu o sa putem să convieţuim. Ea continuă şi nu pot să suport. Noi când stăm împreună în aceeaşi casă ea continuă să mă atace şi eu nu sunt genul să jignesc. Continuă să mă atace şi nu înţeleg de ce. În afara de Vio chiar nu am cu cine să vorbesc. Efectiv s-au strâns în mine şi nu mai pot”, i-a povestit Bianca printre lacrimi lui Adelin.
 
 
După ce a văzut materialul, Rafela a izbucnit, acuzând-o pe Bianca de faptul că minte, că a venit în competitţia „Puterea dragostei” pentru a juca un rol.
Mai mult decât atât, fost concurentă de la Exatlon a pus reacţiile fetei cu care a intrat în conflict şi pe seama vârstei fragede a acesteia.
 
„Suferă de atenţie. Nu am jignit-o cu absolut nimic Înb afara camerelor nici nu interacţionăm, nici nu avem timp. Bianca ne-a zis că vrea să joace un rol aici. Primul rol a fost o fată rebelă, a spus că nu vrea să aibă prieteni, acum joacă rolul de victimă.
Dacă aveai cu adevărat o problemă cu mine, o discutam. (...) A spus că am făcut-o bolnavă mintal. Poate a fost ceva în glumă şi ea a luat-o personal. Ea are 19 ani. Mai joacă-te cu păpuşile, tu mai ai de crescut”,
a spus Rafaela.
 
„Nu am ce să discut cu tine pentru că minţi. M-ai jignit, am martori. Pe Raluca, dar nu vrea să recunoască”, a adăugat Bianca. 
 
 
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Ce s-a întâmplat între Adelin şi Ştefania de la "Puterea dragostei"! Imaginea care nu s-a văzut la TV. Avem fotografia-bombă

Accidente în lanţ în Capitală! Trei persoane au fost rănite, mai multe maşini au fost avariate

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Horoscop saptamanal 18-24 Ianuarie 2021: Leii sunt într-o formă de invidiat întreaga săptămână

Clipe de COȘMAR la Survivor România 2021! Un concurent a fost dus de urgență la spital

Dezvăluiri incendiare! O fostă elevă a lui Klaus Iohannis rupe tăcerea. Mărturisiri neașteptate despre președinte

SUA acuză iar China că minte de îngheață COVID-19

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies