
kanald.ro
Răzvan Marin, decisiv în victoria formației sale împotriva celor de la Fiorentina! Fiorentina - Empoli 0-2
Fotbal
Empoli a adus surpriza în Italia după ce a reușit să se impună cu scorul de 2-0 în deplasare în etapa cu numărul nouă a Seriei A.
Empoli a surprins pe toată lumea după ce a reușit să obțină în deplasare cu AC Fiorentina scorul de 2-0, în a noua etapă din Serie A.
Răzvan Marin a fost titular în victoria echipei sale pe terenul Fiorentinei, grație reușitelor lui Francesco Caputo din minutul 21 și Emmanuel Gyasi, din minutul 81.
Mijlocașul naționalei României a fost înlocuit în minutul 66.
Pentru clubul lui Răzvan Marin, această victorie reprezintă doar a doua victorie stagională, care ocupa poziția a 17-a cu doar 7 puncte obținute.
AC Fiorentina se află și în grupele competiției UEFA Conference League, ocupând în clasamentul intern poziția a 5-a cu 17 puncte.
Publicația Tuttomercatoweb i-a oferit lui Răzvan Marin nota 6,5: „Un meci de mare concentrare pentru mijlocașul lui Empoli, care s-a luptat până în momentul înlocuirii”.
Răzvan Marin
Citește și: Puștiul minune! Marc Guiu a înscris după doar un minut petrecut pe teren și a adus victoria FC Barcelonei
Răzvan Marin este unul dintre jucătorii produși de Luceafărul București și Academia lui Gheorghe Hagi. El a evoluat de-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist la echipe mari precum Standard Liege, Ajax, Cagliari Calcio și FC Empoli.
Cele mai multe apariții în echipamentul unei echipe de club le-a bifat la Standard Liege, 104 la număr, unde a reușit să înscrie 18 goluri și să paseze decisiv de
Fiorentina- Empoli 0-2
În partida dintre Empoli și Fiorentina, încheiată de oaspeți cu 2-0, Răzvan Marin a intrat pe teren încă din primul minut al meciului, dar a părăsit terenul în minutul 67, în locul său intrând pe teren Jacopo Fazzini.
Francesco Caputo a deschis scorul pe stadionul „Artemio Franchi” din Florența în minutul 21 al partidei.
În repriza secundă, Emmanuel Gyasi a dus scorul la 2-0 și a blocat tabela de marcaj. În cele din urmă, Empoli a obținut trei puncte importante și a părăsit „zona de interes”, cel puțin temporar, a clasamentului.
După nou etape desfășurate în Serie A, Empoli se află, așadar, pe locul 17, cu șapte puncte.
În consecință, clubul a înregistrat până acum două victorii, un rezultat de egalitate și șase înfrângeri.