
kanald.ro
Vedete
După ce Călin Geambaşu a vorbit despre traumele pe care le-a avut în copilărie, acum, Petre Geambaşu, tatăl acestuia, a venit în direct, la WOWbiz, unde a răspuns acuzelor fiului său.
”N-am venit aici ca să fac vreun scandal. E ziua lui, nu pot să fac acuzaţii, n-o să obţineţi prea multe de la mine. După ce mi-a reproşat că nu stau cu nepotul meu, lucru care e inexact. Chiar cu o seară înainte, el avea un concert, am mers după el la un hotel şi am făcut un program cu nepotul meu. L-am adus acasă, s-a bucurat, am făcut poze cu oamenii care s-au bucurat să ne vadă.
”Să nu vă închipuiţi că eu şi Călin n-avem contact.
Călin Geambaşu şi fiul lui şi-au sărbătorit ziua de naştere la sfârşitul săptămânii trecute, însă Petre Geambaşu a fost marele absent.
”Eu n-am nevoie de cadou. Am primit cadoul etern, pentru că Davin a venit pe lume pe 31 octombrie, însă apa s-a rupt pe 30.”, a povestit Călin.
”Îmi place mult. Sunt foarte mulţi prieteni, numai unul n-a venit pentru că s-a uitat la o prostie pe Youtube şi îi e frică de întuneric.”, a povestit Davin, care a mărturisit ce cadou a primit: ”Îmi oferă mereu iubirea.”, a mai spus fiul acestuia, în timp ce Călin a dezvăluit că i-a compus melodii de dragoste la tobe.
”Când greşesc ceva, nu mă bate. Îmi explică ceva şi eu înţeleg. Nu e ca pe timpul lui Ceauşescu.Cea mai rea a fost când mi-am bătut câinele cu un băţ pe spate. Nu am înţeles. Mi-am spart şi mitraliera pe câine şi s-a supărat tata. Nu mai ţin minte, ştiu că îmi explică frumos şi n-am mai făcut asta a doua oară. ”, a mai povestit fiul artistului.
”Le doresc căldură din partea familiei şi iubirea să vină din toate părţile, familie, prieteni. Lui Davin îi doresc să fie ceea ce a demonstrat că e încă de la trei ani.”, a mărturisit mama lui Davin.
Întrebat dacă nu e prezent Petre Geambaşu, Călin a spus că nu şi-a dorit o împăcare formală: ”N-am vrut să ne împăcăm pur şi simplu, n-ar fi fost nedrept pentru oamenii care au urmărit dezvăluirile mele.”
”Orice disculpare mi-aş face eu, înseamnă că îl acuz pe el. Este ziua lui, nu pot face asta. Ar trebui să ne cerem iertare amândoi în faţa întregii ţări. Acum se pune problema cine a început asta. Este treaba lui ce dorinţe are. Dacă ar fi să cerem scuze, ar trebui să ne cerem amândoi, în faţa voastră şi a lumii.
Eu ca părinte trebuie să lupt împotriva copilului meu, eu nu pot să fac asta. E copilul meu şi îl iubesc", a declarat Petre Geambaşu, la WOWbiz.
"Mi-aş dori împlinire şi echilibru emoţional. Eu din anul 2013 lupt pentru asta. Umilinţele au durut. Până la rezolvare, o aşteptăm, Doamne ajută, dar eu nu vreau să fie una superficială. El nu concepe ideea că un părinte să ceară iertare copilului pentru că nu doreşte să creeze precedent", a declarat Călin Geambaşu, la petrecerea lui de aniversare.
”S-a ajuns prea departe şi îmi asum cele trei umilinţe pe care spune el că i le-am provocat. Da, îmi cer scuze. O fac cu toată dragostea, vreau să se liniştească. A slăbit enorm şi nu pot să-l văd aşa ceva. Cred că nu l-am mai văzut de o lună de zile. Mi-a dat interdicţie şi pentru fiul lui. Este absolut senzaţional. Într-adevăr, n-a fost bătut, nu greşeşte nimic. Au fost momente când s-a trezit peste noapte, nu m-a deranjat, a mers în living, şi-a făcut jucăriile lui. E o raritate de copil.”, a mai spus Petre Geambaşu.