WowNews logo WOWnews
Stories

Diverse

Lovitură teribilă pentru Carmen Brumă! Soţia lui Mircea Badea a ajuns în faţa judecătorilor şi a pierdut procesul în care ea a fost reclamantul!

Carmen Brumă a pierdut un proces cu o companie care are sediul în Malta.

Carmen Brumă a pierdut un proces pe care ea l-a iniţiat. Soţia lui Mircea Badea a fost reclamant într-un dosar înregistrat pe 21 noiembrie 2019 la Tribunalul Bucureşti, iar pârât a fost compania MULBERRY CORP.LIMITED, înregistrată în Malta, dar care are afaceri şi în România, unde comercializează produse pentru slăbit, dar şi produse pentru îngrijirea pielii. Obiectul dosarului a fost ordonanţă preşedinţială. Conform portaljust.ro, aceasta „este o procedură specială în temeiul căreia, instanţa de judecată poate dispune măsuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara;  înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Carmen Bruma se imunizeaza natural! Iata cum previne vedeta raceala fara medicamente si ce sfaturi pretioase a oferit, in prag de iarna

Citeste si: Carmen Brumă, momente de cumpănă după ce a fost dusă de urgență la spital în timp ce a leșinat la un eveniment

Citeste si: Carmen Brumă a ieşit pe stradă în costum de baie şi s-a pozat…în zăpadă! Cei care au văzut-o au rămas fără cuvinte!

La primul termen al procesului s-a decis ca acesta să fie judecat de altă instanţă: “Declină soluţionarea cauzei. Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2019.”. Astfel, a fost înregistrat un nou dosar, pe 28 ianuarie 2020, la Judecătoria Secorului 3. Pe 4 februarie 2020 s-a amânat pronunţarea pentru a doua zi. (vezi ce a spus Mircea Badea după ce Carmen Brumă a pozat dezbrăcată pe balcon)

Carmen Brumă a pierdut un proces: „Respinge cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale”

Pe 5 februarie 2020, judecătorii au luat o decizie care i-a fost defavorabilă lui Brumă: “Solutia pe scurt: Respinge cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, ca inadmisibilă. Ia act de declaraţia paratei in sensul ca solicita cheltuieli de judecata de cale separata. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronuntata, astazi, data de 05.02.2020, prin punerea solutiei la dispoziţia părtilor prin intermediul grefei instantei.” Brumă nu a făcut apel, astfel că a pierdut procesul.

În vara lui 2019, soţia lui Mircea Badea explica, pe conturile sale de socializare că imaginea sa este folosită fără acordul său pentru promovarea unor diete. Carmen Brumă a luat măsuri și a depus plângere penală contra celor care s-au folosit de imaginea sa pentru a-și promova produsele. „AȘA CUM AM PROMIS! Aceasta este plângerea penală pe care am depus-o astăzi prin avocații mei împotriva celor care se folosesc ilegal de numele meu pentru a vinde produse de slăbit de care nu am auzit în viața mea și care pot pune în pericol sănătatea multor oameni! CE A DEPINS DE MINE, AM FĂCUT, PE CHELTUIALA MEA ȘI FĂRĂ A CERE DESPĂGUBIRI FINANCIARE! Acum e rândul justiției să pună capăt înșelătoriei!”, a anunțat Carmen Brumă în mediul online, unde a postat și actele depuse la Judecătoria Iași.

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro

Citeste si: Ahmed a clacat în fața Veronicăi! După o serie de REPROȘURI NEMILOASE, concurenta din Casa Iubirii spune TOT ce o deranjează: "Întreci limita și nu e ok". Deși a încercat să se stăpânească, dezamăgire