
kanald.ro
Actualitate
Un tragic incendiu s-a produs la un depozit de mase plastice de pe raza municipiului Bârlad.
Focul, care s-a extins destul de repede, i-a alertat pe pompieri, care au făcut front comun pentru a stinge flacările. Trei ofițeri și 60 de subofițeri de la detașamentele Bârlad și Vaslui „Podul Înalt” s-au luptat cu flacările mistuitoare.
Din primele informații, un scurtcircuit electric produs la un cablu electric a dus la declanșarea unui incendiu de asemenea proporții: „A fost stabilită cauza probabilă de izbucnire a incendiului, şi anume: scurtcircuit electric produs la un cablu electric.”, au ținut să menționeze reprezentanții ISU Vaslui. Ceea ce se știe despre incident este că acesta s-a manifestat pe o arie extinsă, de aproximativ 1000 de metri pătrați, după cum a declarat chiar Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, care a scris pe pagina personală câteva informații, la care a atașat chiar și o filmare de la locul cu pricina: „La periferia orașului Bârlad un depozit de mobilă a luat foc, iar aria afectată depășește 1000 mp. Direcția vântului duce fumul în afara zonei urbane. Echipa de permanență a Gărzii de Mediu Vaslui se află la fața locului împreună cu reprezentanții celorlalte instituții”, a subliniat acesta.
Depozitul a ars aproape în întregime până când pompierii au reușit să stingă focul. A fost nevoie nevoie de cantități foarte mari de apă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu: „Se acţionează cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă de la detaşamentele de pompieri Vaslui şi Bârlad şi de la Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă Rulmenţi Bârlad, cu trei autofreze multifuncţionale şi două autoscări. Este nevoie de cantităţi foarte mari de apă. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi şi se acţionează pentru limitarea şi lichidarea focarelor”, a povestit acesta într-o declarație acordată unei agenții de presă. Din fericire, evenimentul nu a produs și alte pagube prin împrejurimi, ci doar în curtea locului unde erau ținute masele plastice câteva autoturisme au fost avariate, din cauza radiației termice.
Citeste si: Cadavru carbonizat, găsit într-o mașină care a luat foc în Brașov! Polițiștii sunt în alertă
O anchetă se află în desfășurare, iar autoritățile urmează să soluționeze în întregime acest caz.