Minorul a fost reținut de oamenii legii, după ce și-a băgat profesorul în spital.
Un incident de-a dreptul șocant a avut loc la un liceu din Târgoviște. Un elev în vârstă de 15 ani a bătut un profesor până când l-a băgat în spital. Ulterior, adolescentul a fost reținut de oamenii legii.
Cum s-a întâmplat incidentul?
Totul s-a petrecut în urmă cu trei zile la un liceu din Târgoviște. Potrivit primelor informații, elevul în vârstă de 15 ani a intrat în sala unde se afla profesorul. Se pare că cei doi au avut o altercație verbală, după care minorul și-a ieșit din minți și s-a năpustit asupra lui.
Din nefericire, loviturile au fost unele serioase, întrucât bărbatul în vârstă de 72 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Acesta a fost transpotat la spital. Acum oamenii legii au deschis un dosar penal, iar elevul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe. Totodată, a fost reținut pentru 24 de ore.
„La data de 9 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un tânăr în vârstă de 15 ani a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 7 octombrie a.c.,
în jurul orei 13:30, suspectul, în timp ce se afla în incinta unei unități de învățământ din municipiul Târgoviște, ar fi intrat într-o sală de clasă, unde se desfășura o oră de curs susținută de un profesor, în vârstă de 72 de ani, iar pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe acesta.