WowNews logo WOWnews
Stories
oana radu, probleme, corzi vocale, doctor
Oana Radu

Vedete

Oana Radu a ajuns pe mâinile medicilor! Artista se confruntă cu o problemă care i-ar putea distruge cariera: „Mă împiedică să-mi folosesc vocea”

Oana Radu are probleme cu corzile vocale și s-ar putea să ajungă la operație.

Oana Radu trece prin clipe grele după ce a aflat că are niște probleme de sănătate care i-ar putea afecta cariera. Cântăreața a ajuns pe mâinile unui medic renumit, care a tratat mari nume din industria muzicală. Iată despre ce e vorba!

Oana Radu, probleme de sănătate

Oana Radu a muncit mult pentru a ajunge unde se află acum. Aceasta a slăbit, a cântat când a fost criticată de toată lumea și nu a renunțat până nu a ajuns să fie cunoscută de toată România. Din păcate, artista trece prin momente grele după ce a descoperit că are probleme cu corzile vocale. Se pare că se confruntă cu chisturi pe corzile vocale, iar ca urmare, nu-și mai poate folosi decât 20% din voce. Cântăreața a ajuns la un doctor care a tratat artiști internaționali și acum este deja sub tratament și speră ca până în luna ianuarie a anului 2024, să-și revină. 

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Citește și: Oana Radu, schimbare de look! Vedeta a pus mâna pe foarfecă și s-a tuns de una singură: „Nu știu ce să fac”

„Am fost la doctorul meu orelist (…), la Paris. Realitatea este că am descoperit acum un an că am niște chisturi pe corzile vocale, care mă împiedică să-mi folosesc vocea așa cum trebuie, o folosesc în proporție de 20%. Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul, dar realitatea a fost așa: tehnica este mai bună, și-a revenit vocea și până în ianuarie pot să elimin tot ce am”, a spus fosta prezentatoare pe TikTok.

@eusuntoanaradu Ultima zi in Paris 🤗 Insta – eusuntoanaradu 🤚🏼 #oanaradu #4u #artist #beauty #foryou ♬ sunet original – Oana Radu

Oana Radu ar putea ajunge la operație

Medicul care a tratat mari voci din industria muzicală a văzut îmbunătățiri în starea de sănătate a Oanei Radu. Se pare, însă că există și o problemă cu afecțiunea artistei: dacă chisturile nu se vor retrage până în ianuarie, va trebui să recurgă la operație. 

Citește și: Ce clauză are Oana Radu în contract ca să participe la evenimente! Cine vrea să asculte live piesa “Când ai o zi grea”, trebuie să accepte condiția artistei | EXCLUSIV

„Domnul doctor susține că mi s-au retras chisturile și există o îmbunătățire. El i-a tratat pe Celine Dion, Al Pacino, Michael Jackson și mulți alții și tot el susține că s-au mai retras, iar dacă până în luna ianuarie, cu tratament nu se vor retrage de tot, voi fi nevoită să mă operez, din păcate. M-a ajutat tratamentul lui, simt îmbunătățiri, dar simt în continuare că îmi este greu, folosindu-mi doar 20 % din voce, deși merg la cântări. Ionuț Tătar a fost cel care m-a ajutat pe mine și mulți artiști”, a povestit vedeta, pe contul ei de TikTok.

Citeste si: Motivul pentru care Mariana Moculescu a ales, în cele din urmă, să își facă simțită prezența la priveghiul lui Horia Moculescu! A fost dezvăluit chiar de ea: "Destinul și-a urmat cursul!" - kfetele.ro

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: Răscoliți și epuizați de suferință, dar hotărâți să afle ADEVĂRUL, părinții Andreei Cuciuc spun că nu mai pot aștepta. CE ASCUND URMELE de pe rochia fiicei lor tulbură sufletele tuturor: "Se văd cu oc