
kanald.ro
Mircea Rednic consideră că Rapid nu este gata să ridice trofeul de campioană.
Sport
Mircea Rednic, tehnicianul de pe banca celor e la UTA Arad, a vorbit despre lupta la titlu după ce echipa sa a pierdut cu scorul de 1-4 în fața „vișiniilor”.
De la intrarea în noul an, UTA Arad, formația dirijată de tehnicianul român Mircea Rednic, a cedat atât în fața celor de la FCSB, cu scorul de 0-4, cât și împotriva Rapidului, cu scorul de 1-4, dar cu toate acestea, antrenorul arădenilor a declarat că este totuși o diferență mare între cele două rivale la titlu, văzându-i favoriți pe „roș-albaștri”.
Mircea Rednic, deși fost antrenor în Giulești, este de părere că Rapidul ar putea avea șanse la titlu abia din sezonul viitor, nefiind încă pregătită.
Citeste si: Dana Roba s-a despărțit de iubitul său! Șocant, ce i-a făcut soțul său, în plin proces de divorț- kfetele.ro
„În momentul de față, Steaua (n.r- FCSB) este mult mai completă ca echipă.
E greu să vorbesc. Încă nu e momentul (n.r- ca Rapid să câștige titlul). Lumea s-a supărat pe Pancone (n.r- Daniel Pancu), dar trebuie să fim realiști. Încă nu cred că au echipă, dar cu investițiile făcute, cu condițiile de aici, ei au șanse mari (n.r - anul viitor). Poate și anul ăsta, știți cum e cu play-off-ul, cu înjumătățirea, Gigi mai filozofează... doar din cauza lor poate să piardă FCSB campionatul”, a spus Mircea Rednic.
Citește și: Reacțiile starurilor de la FCSB după ce au văzut trofeul EURO 2024: „Aş vrea să ajungem într-o semifinală”
Rapid București s-a impus la scor în fața celor de la UTA Arad, scor final 4-1.
[Sursa foto: Instagram UTA Arad]Tehnicianul de pe banca celor de la UTA Arad a vorbit despre diferența de scor mare, în comparație cu evoluțiile de pe teren, evidențiind că trebuie să fie mai atenți în următoarele partide.
„Am pornit de la 1-0. La o fază fixă, 2-0. Am revenit în joc, asta ne-a dat mai mult curaj, am început repriza foarte bine, am avut ocazii. Le-am făcut cadouri, a fost ziua cadourilor.
Am avut două sau trei ocazii clare, nu am avut nici șansă. Păcat de scor! Dacă zici 4-1, te gândești că au dominat. Golul patru, de cascadorii râsului, arbitrul a mai și încurcat jocul. Îmi pare rău, scorul e prea drastic.
Le-am spus să aibă încredere, știu ce înseamnă să intri cu 2-1 la pauză. E un scor periculos, băieții au reacționat foarte bine. Puteam să și câștigăm. Trebuie să fim pozitivi, avem sâmbătă meci, trebuie să eliminăm greșelile, astăzi am făcut multe”, a declarat Mircea Rednic, la finalul partidei.