
kanald.ro
Imagine cu caracter ilustrativ
Actualitate
Copila a fost transferată la spitalul pentru copii din Timișoara, pe secția de Terapie Intensivă.
Este anchetă epidemiologică la o școală din Reșița, după ce o elevă în vârstă de 7 ani a fost diagnosticată cu meningită. În cursul zilei de ieri, copila a fost transferată la un spital din Timișoara, fiind la acel moment în stare gravă. Medicii spun că acum evoluția este atent monitorizată, iar starea ei este stabilă.
Ieri, eleva a fost transferată de la spitalul din Reșița la spitalul pentru copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, pe secția de Terapie Intensivă. Dacă ieri starea ei era una gravă, astăzi medicii sunt mai încrezători și spun că starea copilei este stabilă.
Imagine cu caracter ilustrativ
De precizat este și faptul că în aceste condiții, Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a pornit și o anchetă epidemiologică. În urma acesteia, au fost identificate toate persoanele care au intrat în contact cu ea. De asemenea, întreaga unitate școlară a fost dezinfectată. De asemenea, tot astăzi au fost suspendate cursurile în două clase, mai exact pentru colegii elevei în vârstă de șapte ani, dar şi pentru cei alături de care mergea la afterschool.
Este important de precizat că meningita este o afecțiune gravă, iar din nefericire poate duce la complicații severe. Este o boală infecțioasă, întâlnită în special în rândul copiilor. În urmă cu aproximativ o lună, un copil în vârstă de doar cinci ani din Hunedoara și-a pierdut viața după ce a fost diagnosticat cu această boală.
Imagine cu caracter ilustrativ