
kanald.ro
Daniel Ilie (Varză)
Vedete
Numele real al lui „Varză” este, de fapt, Daniel Ilie. Însă comediantul are această poreclă de aproape 20 de ani.
Află totul despre „Varză”, celebrul comediant, care a participat la numeroase emisuni precum „iUmor” sau „Chefi la cuțite”.
Daniel Ilie, zis și Varză, are 56 de ani și s-a născut în București. Înainte de a deveni un cunoscut comediant, mai exact pe la începutul anilor 2000, Daniel Ilie a cochetat cu muzica și a făcut parte din trupa „Varză”.
Mai apoi, Daniel Ilie a lucrat prin Danemarca și Anglia încercând să își câștige existența într-un mod cinstit.
„Varză a plecat în Danemarca, livra ziare pe viscol, pe ploi torențiale, pe scuter pentru că nu aveam ce să fac și nu pot să stau. Nu îmi pune nimeni țigări în buzunar, nu îmi ia nimeni haine și atunci, Varză a plecat și livra ziare în Danemarca. Un an și ceva aproape de doi, după care s-a întors cu bani mulți și a mai făcut iar lucruri.
Revenit în țară, Varză a participat la emisiuni precum „iUmor”, „Chefi la cuțite”, „Poftiți pe la noi” și și-a câștigat notorietatea ca și comediant prin spectacolele sale de stand-up comedy pe care le susține în toată țara.
Citește și: A murit Doru Mihăilescu, fost concurent la iUmor! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Daniel Ilie (Varză) alături de Cornel Palade și Romică Țociu
Daniel Ilie Varză a participat în mai multe sezoane și a fost finalist al emisiunii „iUmor”. Acesta este recunoscut pentru umorul său bazat pe experiențe personale și observațiile despre obiceiurile românești.
„Sunt Daniel Ilie pentru publicul larg și Varză pentru voi ceilalți care mă cunoașteți. (…) Am lipsit la pandemie, că eram în Anglia, livram pizza și pe urmă m-am întors după pandemie și am continuat toate sezoanele, până acum.
Eu, cu aparițiile la iUmor, am câștigat premiul de mai multe ori. Nu este despre a câștiga, ci este despre a iubi scena și a face lucrurile așa cum trebuie, ca lumea să se bucure de ele. Părțile financiare și toate alea vin după. Eu mă urc pe scenă cu bucuria de a mă urca pe scenă, pentru că aș fi în stare să mor pe scenă. M-aș bucura foarte tare să știu că sunt sus. Nu o iau ca pe o competiție, ci ca pe un spectacol, pentru că, în general, îmi place să fac spectacol”,
a spus Daniel Ilie la iUmor.