WowNews logo WOWnews
Stories
mircea rednic uta arad

Mircea Rednic se declară total nemulțumit de decizia luată împotriva clubului său.

Sport

Reacția lui Mircea Rednic după pedeapsa primită de UTA Arad: „Cu ce am greşit? De când sunt la UTA tot timpul intervine câte ceva!”

UTA Arad a primit o suspendare pe o perioadă de patru etapă, fiind nevoiți să joace fără spectatori pe teren propriu.

Mircea Rednic este de părere că formația sa nu ar fi trebuit să fie pedepsită în acest mod, dat fiind faptul că au făcut eforturi mari pentru a obține rezultate bune pe teren propriu și pentru a le oferi suporterilor experiențe memorabile. Tehnicianul a evidențiat faptul că, cu toate că situația este una extrem de dificilă, echipa va face tot posibilul să rămână în picioare și să obțină rezultate cât mai bune până la sfârșitul sezonului.


Mircea Rednic: „Eu cu ce am greșit?”

„Ce Dumnezeu, eu cu ce am greşit? De când sunt la UTA tot timpul intervine câte ceva şi noi nu putem să ne desfăşurăm activitatea. Vorbesc şi cu renovarea gazonului, am fost obligaţi să jucăm 8 meciuri în deplasare, pentru că şi alea pe care le-am jucat acasă tot în deplasare au fost.

Citeste si: Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă- kanald.ro

Am făcut eforturi, am pornit de la zero, s-a format o echipă, ne-am luptat să câştigăm un loc care să ne permită să jucăm mai multe meciuri acasă şi acum să primim vestea că următoarele patru meciuri le vom juca fără suporteri. Pe noul gazon de la Arad avem cinci victorii şi un egal, contează foarte mult să jucăm cu suporterii alături.

Decizia nu mi se pare corectă, ţinând cont că nu noi am organizat meciul.

Poate s-a profitat ca să se dea un exemplu, pentru că fost şi acel Rapid – FCSB, în care s-au aruncat torţe şi petarde şi ce s-a dat de la Comisie? O amendă mică şi s-a închis un sector.

De ce tocmai la acest meci s-a luat această decizie drastică? Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar eu am fost acolo la începutul jocului şi suporterii noştri au fost provocaţi pentru că au venit torţele şi petardele spre ei din zona suporterilor de la Dinamo”,

a declarat Mircea Rednic, conform Prima Sport.

Citește și: Cum a fost notat Răzvan Marin de presa din Italia? Empoli a pierdut cu 2-0 în fața celor de la Inter Milano

uta arad fc botosani

UTA Arad a anunțat oficial că va umple tribunele cu copii în partida cu FC Botoșani.

[Sursa foto: Instagram UTA Arad]

Citește și: Manchester City are o misiune grea pe Santiago Bernabeu! Real Madrid nu a mai pierdut niciun meci pe teren propriu din luna aprilie a anului trecut

UTA Arad a adoptat metoda celor de la Dinamo

UTA Arad a luat decizia de a lua prelua inițiativa celor de la Dinamo, astfel că arădenii vor umple tribunele cu copii la următorul meci de acasă împotriva celor de la FC Botoșani.

Totodată, în anunțul oficial se precizează faptul că accesul va fi gratuit și exclusiv pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, dar cu un însoțitor adult pentru fiecare 10 dintre ei.

„În vederea meciului cu FC Botoşani, pe care UTA îl va disputa vineri, ora 17:30, în cadrul etapei a 3-a din play-outul Superligii, dorim să facem următoarele precizări:

Accesul va fi GRATUIT şi va fi permis EXCLUSIV copiilor sub vârsta de 14 ani. Aceştia vor veni însoţiţi de UN SINGUR ADULT pentru 10 copii.

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

Citeste si: Când credeai că le-ai văzut pe toate! Veronica REFUZĂ CATEGORIC să audă ce vrea să facă Ahmed în GALA din această seară. Este IREAL ce i-a cerut concurenta din Casa Iubirii prezentatoarei TV să NU facă: "Ne-am pus toți în risc aici ca să..."- radioimpuls.ro

Conform regulamentului de organizare, însoţitorii sunt rugaţi să aibă asupra lor tabelul nominal cu numele şi prenumele fiecărui copil de care sunt răspunzători, semnat în josul paginii.

Accesul se va face iniţial doar la TRIBUNA A 2-A, ”Gioni Brosovszky”.

În cazul în care joi, decizia de la Comisia de Apel va fi favorabilă în totalitate, toţi copiii înscrişi vor fi mutaţi în Peluza SUD.

Vă aşteptăm cu drag!”, a transmis conducerea clubului UTA Arad.