kanald.ro
Replica lui Novak Djokovic pentru Patrick Mouratoglou, după ce acesta a invalidat importanța Jocurilor Olimpice!
Replica lui Novak Djokovic pentru Patrick Mouratoglou, după ce acesta a invalidat importanța Jocurilor Olimpice!
Sport
Novak Djokovic a ținut să îl contrazică în mod public pe antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou.
Multiplul deținător de titluri de Grand Slam, Novak Djokovic, a ținut să îl contrazică în mod public pe antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, după ce acesta a afirmat că în tenis Jocurile Olimpice nu ar avea o importanță semnificativă comparativ cu alte sporturi.
Antrenorul cu origini grecești a argumentat afirmația sa prin numărul important de ediții din perioada 1924-1988, în care tenisul, cu două excepții, nu a făcut parte din programa Jocurilor Olimpice, în urma unor neînțelegeri între Federația Internațională de Tenis și Comitetul Olimpic Internațional asupra statutului de tenismen profesionist.
„Am văzut declarația sa și nu aș fi de acord în totalitate cu el. Jocurile Olimpice sunt cele mai vechi evenimente sportive.
Unul dintre cele mai mari privilegii pentru un sportiv este să își reprezinte țara la Olimpiadă. Am avut marea onoare de a purta drapelul la ceremonia de deschidere din Londra, iar pentru mine Jocurile sunt o competiție deosebită; e o senzație aparte să participi la o competiție atât de rară.
Se desfășoară o dată la patru ani, iar dacă ne gândim la asta, probabil nu este o prioritate pentru mulți jucători de tenis- aici sunt de acord cu Patrick, că atitudinea majorității jucătorilor de tenis față de Jocurile Olimpice, în special a celor mai slab cotați, nu este aceeași ca în cazul Grand Slam-urilor.
Sunt de acord cu asta și este adevărat. Dar personal, nu aș fi în totalitate de acord cu asta, pentru că Jocurile înseamnă mult pentru mine și abia aștept să fiu la Paris. Sper că voi putea aduce încă o medalie pentru Serbia” a declarat Novak Djokovic, într-un interviu acordat pentru Sportal.
Simona Halep & Patrick Mouratoglou
Antrenorul tenismenei suspendate în cazul de dopaj cu Roxadustat, Simona Halep, a ieșit public și și-a expus părerea referitoarea la lumea tenisului.
Patrick Mouratoglou este de părere că Jocurile Olimpice, în ceea ce privește tenisul, nu au o prea mare importanță, neavând trecut istoric.În perioada 1924-1988, programul Jocurilor Olimpice de vară nu au cuprins tenisul ca probă, cu doar două excepții, iar de atunci s-au strâns doar nouă ediții consecutive în care tenisul a fost integrat în marele eveniment al sportului mondial, ce are loc o dată la patru ani.
„Nu există o conexiune reală între tenis și Jocurile Olimpice din cauza lipsei de istorie între ele. Din punctul meu de vedere, orice jucător de tenis consideră un Grand Slam de 100 de ori mai important pentru el sau ea decât un eveniment olimpic” a declarat Patrick Mouratoglou, într-o intervenție publicată pe Instagram.
„Majoritatea covârșitoare ar prefera să câștige un Grand Slam în loc de o medalie olimpică de aur. Cred că este nevoie de timp pentru ca tenisul olimpic să își construiască propria istorie și să își crească relevanța” a completat antrenorul.