
Rita Mureşan a împlinit 46 de ani, iar Teo şi Bursucu au sărbătorit-o în direct. Designerul a primit mesaje video de la fiicele ei plecate la studii în America şi Anglia. Rita nu s-a putut abţine şi a început să plângă când le-a văzut pe Rebecca şi Gloria.
"La 12 noaptea m-a sunat Rebecca. Apoi, am aşteptat, s-a făcut 1, s-a făcut 2, m-a sunat Gloria.
'M-ai sunat la 2 noaptea!' Îţi dai seama cât de repede s-a acomodat ea acolo, acum nu mai face diferenţa. M-a sunat pe fusul ei orar", a explicat Rita la Teo Show.
Rita Mureşan este împăcată cu ea. Nu se mai machiază pentru că nu suportă să se demachieze şi, în plus, se place naturală. "Prima dată am băut la 36 de ani, înainte doar ciocneam câte un păhărel de şampanie. La 30 de ani am plâns câteva săptămâni. Doamne! Am plâns două săptămâni! Anxietatea aia la 29 spre 30... Am zis că gata, am îmbătrânit! Sunt liniştită cu mine şi îmi doresc să mă reechilibrez şi să arăt ca un topmodel cât mai curând. Cred că sunt un om bun", a mai spus Rita la Teo Show.
De ziua ei, Rita Mureşan pleacă din ţară.
"Plec la un SPA. Ultima mare petrecere am dat-o când a murit mama. De atunci îmi fac ziua de naştere la Milano, acolo am mulţi prieteni, mă simt ca acasă. Am decis să îmi fac un cadou acolo. Ceva nu foarte mare. Anul acesta am decis să fac ceva ce am făcut la 40 de ani. Poate trebuia să fac la 45.