
kanald.ro
Robert, un tânăr de 21 de ani, a murit înecat în râul Olt
Evenimente
Tragedie fără margini în județul Teleorman! Robert, un tânăr de 21 de ani, a murit după ce s-a înecat în râul Olt.
În vârstă de doar 21 de ani, Robert a sfârșit tragic după ce a intrat în Olt, pentru a se distra alături de prietenii lui într-o zi călduroasă de vară. Acesta a intrat în apă pentru a înota și pentru a traversa, totodată, râul, dar din păcate, la un moment dat, acesta a dispărut, iar prietenii lui s-au panicat, apelând imediat la ajutoare.
La fața locului au ajuns de îndată pompierii de la Detașamentul din Zimnicea, care au început căutările.
Cadrele medicale au încercat să-l resusciteze, dar din păcate, în ciuda eforturilor de a-i salva viața, victima nu a mai răspuns manevrelor, fiindu-i astfel declarat decesul la fața locului.
Robert, un tânăr de 21 de ani, a murit înecat în râul Olt
O altă tragedie a avut loc ieri, 15 iunie, atunci când Viorel, un tânăr de doar 22 de ani, a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz, care avea la bord nu mai puțin de 51 de copii.
Primele detalii din acest caz arată că, cel mai probabil, tânărul a adormit la volan, asta pentru că Viorel condusese toată noaptea și mai avea doar 7 kilometri până să ajungă la casa părintească. Din păcate, șoferul autocarului nu a putut evita impactul.
„Nu a mai făcut nici stânga, nici dreapta. A venit direct în colţul unde eram eu, în partea șoferului. A intrat în mine", a povestit Marcel Petrescu, șoferul autocarului, conform Observatornews.ro.
Viorel, tânărul de 22 de ani care a murit în accidentul din Vâlcea