
kanald.ro
Colaj foto cu Robert și Catinca de la Casa iubirii
Vedete
Robert și Catinca au devenit iar protagoniștii unor discuții aprinse. Șansele unei relații sunt tot mai mici.
Robert și Catinca au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au anunțat că intră într-o cunoaștere. Ulterior, au avut parte de un date romantic, care s-a lăsat cu vorbe dulci, săruturi și atingeri, totul ca mai apoi situația dintre ei să se transforme radical.
Deși totul a mers perfect la întâlnire, în direct, cei doi au ajuns din aproape iubiți să fie acum dușmani, asta crede și simte Catinca.
Motiv pentru care, după ce și-au aruncat tot felul de reproșuri, Catinca a ținut-o numai într-un plâns continuu și chiar a cerut să fie eliminată.
Lucru care l-a scos din minți pe Robert și l-a făcut să ia o decizie radicală în privința relației lor: acum concurentul exclude posibilitatea de a mai avea ceva cu bruneta.
În timp ce ea, declară că nu mai are nimic de spus, deși și-ar mai dori ca lucrurile să evolueze pozitiv, însă nu vede vreo posibilitate, atât timp cât se simte dușmanul bărbatului pe care-l place.
Iar pentru asta se pare că există și o explicație. Patrick este cel care a deslușit misterul comportamentului pe care-l are Robert față de Catinca și față de restul concurenților.
Tânărul care a reintrat în emisiunea de la Kanal D spune că, deși nu îi ia apărarea lui Robert, simte că acesta, în fața camerelor de filmat, poartă o mască.
Una care să-l ajute să nu pice victima războiului pe care-l duce cu mai toată lumea în ”Casa iubirii”. De aici, poate, spune el, și comportamentul lui și diferențele vizibile dintre ceea ce afișează în fața și în spate camerelor de filmat, dar și atitudinea față de Catinca.
De asemenea, Patrick mai spune că, de fapt, ei doi, Catinca și Robert, ar putea să fie perfecți unul pentru celălalt, dar există marea posibilitatea să se fi găsit la timpul nepotrivit.
Colaj foto cu Robert și Catinca de la Casa iubirii
Robert: Din partea mea nu se mai poate merge mai departe!
Ionuț: Robert a spus că nu mai vrea să continue. Catinca, tu vrei să mai continui cu Robert în momentul de față?
Catinca: Mai are sens să răspund?
Robert: Dacă vrea să plece duminică, ieri a plâns și i-a cerut doamnei Andreea că vrea să plece!
Ionuț: La supărare mai spunem lucruri.
Robert: Să-mi dea doi pumni la supărare și după să-mi spună să o iert.
Catinca: Nu mai vrea să continue cu mine că am spus că plec acasă și dacă există posibilitate acum, de ce nu i-ar fi și lui mai simplu?
Julia: Dar nu înțeleg de ce nu a venit să-ți zică să nu pleci!
Catinca: A zis că nu vrea să facă așa ceva, că el nu cerșește iubire, că el nu a venit să facă aici așa ceva sau să se roage de cineva să rămână lângă el. Adică toată situația asta despre mine a făcut-o despre el. Din păcate, îmi pare foarte rău să aud de nenumărate ori că nu mă vrea și dacă nu mă vrea, ok!
Robert: Eu nu suport lucrul ăsta, să-mi dea doi pumni. Nu accept. Să se ceară să plece, nu accept asta. Dacă nu-i convine cum sunt, să ia decizia să mă lase. Puneți-vă în locul meu, să o vezi pe iubita ta că pleacă și tu faci aici ca trenul.
Catinca: Cum să-mi spui că ții la mine și acum să te comporți cu mine de parcă aș fi dușmanul tău. Cum? Când noi am dormit împreună!
Patrick: Eu zic că l-ai prins pe Robert într-un moment foarte prost, nu știu când ai intrat tu aici în competiție, dar pare că este cu toată lumea într-un război, iar în momentul în care se pornesc camerele aici, în el se activează un mod război, când se opresc camerele se relaxează, este un total alt om. Tu când ai fost la date, cameramanul a stat doar câteva ore cu el, tu ai văzut un altul și când s-a întors aici a fost război. Tu l-ai văzut așa cum era el la date, te-ai supărat, te-ai bosumflat și el e pe mod război. Atunci te-a luat și pe tine la pachet, că tu ești influențată de Bianca sau de cine mai e pe aici prin casă.