kanald.ro
Robinho, condamnat la închisoare
Robinho, condamnat la închisoare
Sport
Robinho, fosta vedeta a lui Real Madrid și Inter, a fost condamnat la 9 ani de închisoare după ce a abuzat o tânără albaneză într-un club din Milano.
Robinho (40 de ani), condamnat în Italia, va executa 9 ani de închisoare în Brazilia. Fostul jucător al lui Real Madrid și Inter Milano a fost adus în fața instanței în urmă cu 11 ani și abia acum își va ispăși pedeapsa pentru fapta sa.
Robinho a fost condamnat la închisoare în urmă cu doi ani de un tribunal italian. Justiția a decis că fostul mare jucător al lui Real Madrid sau Inter trebuie să stea după gratii în urma faptelor sale deosebit de grave.
Brazilianul a primit atunci o pedeapsă de 9 ani pentru abuz asupra unei tinere cu cetățenie albaneză, într-un club din Italia. Sentința a fost dictată de o instanță din Milano care i-a găsit pe Robinho și pe alți cinci bărbați vinovați de agresiune împotriva unei femei, faptă care data din 2013.
În ciuda faptului că jucătorul a pierdut și apelul, iar decizia nu mai putea fi atacată, el nu a fost încarcerat.
Motivul… după pronunțarea sentinței, Robinho a decis să fugă în țara natală, întrucât nu există un acord de extrădare între cele două state.
Italia a solicitat extrădarea lui pentru a-și ispăși pedeapsa în Europa, dar Ministerul Public Federal din Brazilia a refuzat și a menționat clar că jucătorul va fi pedepsit în țară.Robinho, condamnat la 9 ani de închisoare
Dacă inițial Robinho credea că a scăpat de pedeapsă, ei bine, acum, instanța din Brazilia a luat decizia ca starul gazonului să fie închis cei 9 ani. Prin această decizie, tribunalul din America de Sud a omologat condamnarea dictată de italieni și a hotărât ca jucătorul, ultima oară la Santos, să fie încarcerat imediat, în regim închis.
Inclusiv, Luiz Inacio Lula da Silva, reales în funcția de președinte la finalul lui 2022, a ținut să meargă pe mâna justiției.
„A fost mai norocos decât 99% dintre tinerii brazilieni, a câștigat mulți bani și a devenit faimos. Nu avea nevoie să facă așa ceva!”.