kanald.ro
Vremea
România intră din nou sub o cupolă de foc! Meteorologii ANM anunță cod galben de caniculă în București și alte șase județe
Temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat revin în următoarele zile.
După ploi, furtuni și câteva zile cu temperaturi mai domolite, Administrația Națională de Meteorologie anunță că România intră din nou sub o cupolă de foc. Revin temperaturile sufocante, iar meteorologii anunță un nou cod galben de caniculă în București și alte șase județe din țară.
Meteorologii ANM anunță cod galben de caniculă
Reprezentanții ANM anunță că pe 13 iulie, în intervalul 12-21, va fi caniculă și disconfort termic accentuat. Sunt vizate județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, dar și municipiul București, acolo unde va fi cod galben. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia pe alocuri de pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…36 de grade.
Mai mult decât atât, ANM anunță că la începutul săptămânii viitoare va veni un nou val de căldură și disconfort termic accentuat. Canicula va fi în extindere, mai ales în jumătatea de sud a țării. Astfel, România intră din nou sub o cupolă de foc, cu temperaturi sufocante.
„De săptămâna viitoare, vremea va fi cãlduroasã în majoritatea zonelor, iar în regiunile sudice și vestice va fi caniculã şi disconfort termic ridicat. În vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi la munte, instabilitatea atmosfericã se va manifesta mai ales dupã-amiaza prin înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice; ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel cã pe alocuri vor fi cantitãţi de apã însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosfericã vor fi izolat în Subcarpaţii Getici şi de Curburã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, uşor mai mici în depresiunile intramontane”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.