kanald.ro
Actualitate
România se topește la minim 33 de grade Celsius așa că medicii trag un semnal de alarmă! Cum recunoști și ce trebuie să faci când apare epuizarea termică | EXCLUSIV
Sunt zile caniculare în țara noastră, după ce vara și-a intrat în drepturi. Joi, meteorologii ANM au emis o avertizare de tip cod portocaliu pentru jumătate din teritoriul țării, iar maximele extreme continuă și în zilele următoare. Vremea caniculară are efecte puternice asupra sănătății așa că medicul Tudor Ciuhodaru explică cum recunoaștem epuizarea termică și când trebuie să mergem imediat la Camera de Gardă!
Ziua de joi a fost una dintre cele mai călduroase ale acestei săptămâni. Maxime de 38 de grade Celsius au fost anunțate pentru jumătate din teritoriul țării, iar meteorologii ANM au emis un cod portocaliu de caniculă, însoțit de unul galben în pentru județe din Dobrogea, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Transilvaniei.
Vreme extrem de caldă se anunță și pentru următoarele zile. Vineri, în București sunt așteptate maxime de 33 de grade Celsius, în timp ce sâmbătă și duminică mercurul din termometre ar putea atinge maxime de 35- 36 de grade, cupă cum arată experții AccuWeather.
Canicula și disconfortul termic accentuat pot conduce la o serie de afecțiuni și efecte adverse asupra organismului uman. Epuizarea termică este una dintre principalele probleme cu care se confruntă românii în mijlocul zilelor toride de vară.
Femeie la plajă, în timpul verii
Cum apare epuizarea termică
În zilele caniculare de vară, organismul uman are mult de suferit. Temperaturile ridicate de afară au efecte negative, riscând să conducă la stări de rău sau alte complicații. Epuizarea termică este una dintre problemele care pot apărea, mai ales dacă vremea toridă persistă mai multe zile.
„Epuizarea termică apare prin depășirea posibilităților de adaptare a organismului la temperaturi ce se mențin crescute pe durata a mai multe zile.
Trebuie să precizăm faptul că nedepistată și netratată la timp, epuizarea termică poate duce la forme clinice și pot apărea complicații, până la șoc termic și deces”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.
Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat cum apare epuizarea termică și la ce semne ar trebui să fim atenți în aceste zile, iar dacă simțim că stările de rău persistă, este esențial să cerem ajutorul medicilor sau să apelăm numărul unic de urgență.
„Dacă vorbim de principalele semne ale epuizării termice, trebuie să știm că aceasta se manifestă prin instalarea oboselii, asteniei, apatiei, somnolenței, cefaleei. Putem vorbi și de amețeli însoțite de transpirații excesive, horipilații (pielea de găină) și semnele cardiovasculare ce pot fi severe, hipotensiunea ortostatică (mai exact căderea tensională la ridicarea picioarelor) și tahicardie”, a mai precizat acesta.
Un medic și un pacient în timpul consultației
Copiii, vârstnicii și persoanele cunoscute cu probleme cardiace sunt printre cele mai sensibile categorii atunci când vine vorba de epuizarea termică.
„Este foarte important de menționat faptul că cei mai afectați sunt copiii, vârstnicii, pacienții cu probleme cardiovasculare și persoanele supraponderale, precum și cei care locuiesc în apartamentele închise, situate la ultimele etaje ale imobilelor”, a mai precizat medicul Tudor Ciuhpdaru.
Ochelari de soare, așezați pe un prosop de plajă în dungi
Ce recomandă medicii în caz de epuizare termică
Totodată, medicul Tudor Ciuhodaru a făcut și câteva recomandări pentru a preveni epuizarea termică. Este important să nu ținem geamurile deschise în momentele zile în care se resimte temperatura maximă și să aerisim mai ales dimineața, atunci când vremea de afară este puțin mai răcoroasă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Dacă nu vreți să ajungeți în astfel de situații, ar fi mai bine să nu țineți geamurile deschise pe durata zilei și nici să nu gătiți la orele amiezii. Se recomandă aerisirea camerelor la primele ore ale dimineții. Totodată este recomandat să evitați utilizarea electrocasnicelor ce generează căldură. Este indicat să vă protejați de soare, în locuințe, prin tragerea draperiilor sau închiderea jaluzelelor.
În cazul în care simțiți că vremea toridă de afară vă cauzează probleme este indicat să cereți ajutorul medicilor. Tratamentul pentru epuizarea termică constă în răcirea corpului prin dușuri reci sau utilizarea prosoapelor ude, consulul de lichide și hidratarea organismului, însă este vital să evitați consumul de alcool.
Se recomandă odihna într-un mediu răcoros, cu picioarele întinse peste nivelul inimii, iar dacă starea clinică nu se ameliorează sunați la 112″, a mai explicat medicul Tudor Ciuhodaru.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!