kanald.ro
Călin Georgescu și Elena Lasconi
Călin Georgescu și Elena Lasconi
Actualitate
Curtea Constituțională ar putea amâna termenul pentru a lua o decizie în privința anulării primului tur al alegerilor prezidențiale.
Alegerile prezidențiale din România sunt înconjurate de tot mai multe controverse. În urma rezultatului din primul tur, în care Călin Georgescu și Elena Lasconi s-au clasat pe primele două locuri, alți doi candidați, Cristian Terheș și Sebastian Popescu, au cerut anularea alegerilor, acuzându-l pe Georgescu de fraude electorale.
Ei bine, în timp ce toată lumea aștepta o decizie a Curții Constituționale, se pare că aceasta ar putea întâzia mai mult decât se credea. Un răspuns din partea CCR ar urma să vină abia săptămâna viitoare, după alegerile parlamentare, asta pentru că judecătorii ar vrea să ceară documente de la CSAT, BEC și AEP pentru a analiza dacă a exitat sau nu
„Curtea nu judecă în abstract. Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că într-adevăr s-a produs o modificare substanţială datorită unor factori externi sau interni care au contribuit la schimbarea clasamentului pentru că atunci oricine poate veni post-factum să spună „domnule, eu am fost plătit să spun asta, dar am spus altceva.
În cazul în care alegerile ar fi anulate, primul tur ar fi organizat din nou în data de 8 decembrie, iar al doilea s-ar ține pe 22 decembrie.
Călin Georgescu
Călin Georgescu este acuzat că ar fi fraudat alegerile ”prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România”, după cum spune Sebastian Popescu.
Pe de altă parte, tot Sebastian Popescu precizează în sesizarea sa că Georgescu a raportat că nu a cheltuit niciun ban pentru campania sa electorală, deși s-ar fi promovat masiv pe rețelele de socializare, în special pe TikTok.
Mai mult, în contextul acuzațiilor privind modul în care Călin Georgescu și-ar fi făcut campanie electorală în mediul online, astăzi, în data de 28 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării la Palatul Cotroceni.
Aceasta va avea loc la ora 14, iar pe ordinea de zi se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral, după cum a anunțat Administrația Prezidențială.