kanald.ro
Aseară a fost difuzată prima Gala eliminatorie “Bravo, ai stil!”.
Emoţii uriaşe, tensiuni la cote maxime şi momente de neuitat, acestea au fost ingredientele ediţiei incendiare de aseară, care şi-a anunţat şi prima concurentă care a părăsit competiţia, în cel de-al cincilea sezon al show-ului.
În clasamentul juraţilor, în urma punctelor oferite de aceştia concurentelor, pe primul loc s-a clasat în Gala de aseară Corina, cu 20 de puncte, fiind urmată îndeaproape de Irina, cu 19 puncte. Pe poziţia a treia, pe podium, s-a clasat Ilinca, cu 14 puncte. Codaşele clasamentului de aseara au fost Alina, cu 5 puncte şi Nadina, cu 6 puncte.
Aşa cum au anunţat pe parcursul întregii săptămâni, trei concurente au fost propuse spre eliminare, iar aseara, telespectatorii au putut afla şi pe cel de-al patrulea nume. Astfel, Nadina, Mirela, Ilinca şi Alina au simţit emoţii la cote uriaşe aseară; doar votul telespectatorilor, dar şi steluţele primite de către juraţi au contat foarte mult în salvarea a trei dintre acestea.
Prima concurenta care s-a salvat de la eliminare în prima Gala eliminatorie a fost Ilinca, poziţionându-se pe locul trei în topul juraţilor, conform punctelor obţinute de aceasta.
Cea de-a doua fata care s-a salvat de la eliminare a fost Alina, cu 17 puncte, datorită faptului că aceasta a acumulat cel mai mare număr de steluţe în cele trei săptămâni de competiţie.
Mirela şi Nadina au rămas la aprecierea publicului telespectator, astfel că departajarea s-a facut în urma voturilor fanilor. Înainte de afişarea rezultatelor, juraţii au afirmat în unanimitate că dintre cele două, Nadina ar trebui eliminată. În momentul afişării procentajelor, în urma SMS-urilor trimise de fani, Nadina s-a aflat pe locul doi in preferinţele acestora, astfel că Mirela şi-a luat adio de la competiţie si a părăsit platoul cu ochii în lacrimi.