
kanald.ro
Bani
Angajații români pot primi înapoi la salariu până la 500 de lei.
O lege intrată în vigoare încă din anul 2023 le aduce românilor, la început de 2025, o veste bună. Este vorba despre decontarea abonamentelor la sală. Încă de acum doi ani, acestea pot fi decontate de către angajatori.
Valoarea abonamentelor la sală este scutită de taxe salariale și este considerată cheltuială deductibilă. Astfel că, angajații care plătesc abonament la sală își primesc banii înapoi la salariu.
„Contravaloarea abonamentelor, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual pentru fiecare persoană, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale”,
Imagine cu caracter ilustrativ
Din acest an, angajatorii au limitat decontarea abonamentului la sală până la suma de 500 de lei pentru fiecare angajat.
Pentru a se putea efectua decontarea, furnizorii de servicii sportive trebuie să fie înregistrați sub codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, coduri ce acoperă diverse activități sportiveDe asemenea, angajatorii trebuie să aibă un contract cu furnizorii, factură fiscală pentru abonamente și dovada plății acestora.
Pe de altă parte, această facilitate fiscală este valabilă și pentru abonamentele care oferă atât servicii medicale, cât și servicii sportive, dacă acestea sunt furnizate de același prestator.
Citește și: Plata burselor, amânată. Tot ce trebuie să știe studenții la doctorat din cadrul Universității București