
kanald.ro
Vedete
Este doliu în lumea muzicii! Rona Hartner a murit, după o luptă grea cu problemele de sănătate.
O vestea tristă a zguduit de curând lumea showbiz-ului românesc! În vârstă de 50 de ani, Rona Hartner a murit, după ce o lungă perioadă de timp s-a luptat cu problemele de sănătate.
„Rona a fost lumină.
A fost cel mai curajos si cel mai luminos Om pe care l-am cunoscut vreodata. Nu se dadea in laturi de la nimic, dansa, canta, picta, juca, iubea...toate cu aceeasi bucurie.
Impartea totul cu cei de alaturi.
Ne am cunoscut aproape copile si niciodata in toti anii acestia Rona n-a fost altfel. Nu a schimbat-o nimic. Niciodata!
Se supara rar, era toata lumina si zambet si bucurie. Si asa va ramane! Lumină, si zambet si bucurie!
Chiar daca a plecat puțin sa se odihneasca Rona ramane aici. Mereu o voi povesti frumos, cu bucurie.
Zbor lin spre lumină, fată dragă! Ramai parte din lumea mea mereu!”, a scris Imelda Antonescu pe rețelele de socializare, o apropiată a Ronei.
Reamintim că regretata artistă a fost diagnosticată cu cancer la plămâni în urmă cu doar câteva luni, boala fiind atunci în stadiul IV. În ciuda veștii crunte pe care o primise de la specialiști, cântăreața nu a încetat să lupte, așa că nu de mult, aceasta anunțase că s-a vindecat miraculos.
Citește și: Care au fost marile iubiri ale Ronei Hartner. Artista a iubit cu pasiune și a fost căsătorită de 2 ori
Din nefericire, însă, bucuria vedetei nu a durat foarte mult timp, fericirea fiindu-i umbrită de o altă veste tristă din partea medicilor, mai precis că una dintre metastazele pe care le avea la creier a crescut foarte mult, fiind nevoie de radioterapie pentru a trece și peste această încercare a vieții.
„Trec printr-o mică încercare de sănătate. Nu știu dacă voi face sărbătorile în țară sau în Canada, cu familia mea! Nu prea pot să îmi programez nimic pentru că a crescut… una din metastaze a devenit puțin rebelă, cea de pe creier.
Rona Hartner în timpul unui concert
Rona Hartner nu era pusă pentru prima dată față în față cu o boală cruntă, căci în urmă cu mai mulți ani, aceasta anunța că a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat.
De asemenea, nici la vremea aceea artista nu s-a dat bătută, așa că a încercat numeroase tratamente care să-i salveze viața, găsind remediul abia într-o clinică din Franța, revenindu-și miraculos și atunci, după ce primise tratamentul de care avea nevoie.
Invitată în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai” în urmă cu ceva timp, Rona Hartner povestea cum a reușit atunci să învingă lupta cu cancerul.
„Nu, dar nici nu am știut că va fi atât de greu, sinceră să fiu. Adică m-am închinat de la început, din momentul în care am aflat diagnosticul, am făcut o rugăciune în care am spus că abandonez voința mea voinței lui Dumnezeu, dar în același timp am făcut ce mi s-a spus să fac, cu citostatice.
Lumea îmi spunea să beau apă sfințită, nu am ascultat așa ceva și nu am știut pe urmă că va fi atât de greu cu citostaticele și fiind la Paris pentru a cânta într-o pușcărie pentru că eu făceam în continuare foarte multe acțiuni umanitare, fiind bolnavă am zis că nu mă opresc din cântat, nu mă opresc din proiecte, fac videoclipuri, fac de toate.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
„My swing is Balkan’, videoclipul l-am făcut după operația de cancer, deci nu am vrut să mă opresc din proiecte și mi-a spus și doctorul că este foarte important să mă conectez la viață, dar totuși, după ce am făcut acest concert am ajuns la spital, mi-au făcut doza de chimioterapie și corpul meu a intrat într-o degringoladă și asta se poate întâmpla când ajungi la un stadiu în care chimioterapia este prea agresivă pentru ficat. Și aveam 144 puls, 40 febră și 444 aveam de transaminaze, ceea ce înseamnă că eram aproape în comă hepatică.
Și în momentul ăla mi-am dat seama că mai trebuie să îi semnez un cec în alb lui Dumnezeu și i-am mai spus încă o dată „Facă- se voia ta!’, poate e cazul să plec, poate e cazul să rămân, de ce să mă agăț, ce știu eu ce înseamnă viața, tu mi-ai dat-o, tu mi-o iei dacă vrei, în schimb, e importantă chestia asta pentru că Dumnezeu ne vrea doar binele și dacă nu îi semnăm un cec în alb el nu poate să ne facă binele care trebuie, dar îți spun sincer, nu am abandonat lupta, dar nu a fost ușoară.
În schimb, ceea ce face orice doctor, să știe oamenii foarte clar, este că atunci când nu suporți un ingredient din citostatice, îți schimbă protocolul.
Mie mi-au zis, pe răspunderea dumneavoastră, în loc să fie 98% vindecare, aveți 96%, acceptați și vă scoatem platina lichidă, care era un fel de mercur să zic așa. Și am zis da, scoateți-mi platina lichidă și prefer să am doar 96% de șanse să supraviețuiesc și am supraviețuit”, a spus Rona Hartner, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.