
kanald.ro
Vedete
Vedeta a făcut primele mărturisiri, chiar de pe patul de spital. În urmă cu câteva ore l-a născut pe fiul ei.
Roxana Vancea a devenit mămică în urmă cu câteva ore, iar după nouă luni de așteptare își ține în sfârșit fiul în brațe. A avut parte de o sarcină extrem de ușoară, lipsită de simptome supărătoare, ba chiar și kilogramele în plus au ocolit-o pe vedetă, iar la fel se poate lăuda și cu nașterea. Vedeta este un exemplu de urmat pentru toate femeile, a ales să naște natural, la un spital de stat din Capitală.
Imediat după ce l-a adus pe lume pe fiul ei, Roxana Vancea s-a lăudat pe rețelele de socializare.
Roxana Vancea a născut în urmă cu doar câteva ore un băiețel perfect sănătos, care a primit din partea medicilor notă maximă, 10 curat. Copilul acesteia a fost un adevărat dolofan, de peste trei kilograme, deși aceasta luni bune nici măcar nu a părut că este însărcinată.
Vedeta a povestit că a născut la Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie Filantropia din Capitală, o unitate medicală de stat, iar acum se simte bine și însă este în faza de recuperare. Dacă totul va decurge bine, Roxana Vancea și fiul ei ar putea fi externați mâine și pot merge acasă, acolo unde soțul vedetei și fiul vitreg al acesteia îi așteaptă cu sufletul la gură.
Citeste si: Roxana Vancea a născut! Prima fotografie cu bebelușul
„Ma simt foarte bine, ma refac. Am născut natural la Filantropia pentru că așa mi-am dorit. Amândoi suntem bine. La naștere, bebelușul a avut 3.200 kg si 51 cm si a luat nota 10.
Suntem fericiți, abia astept să ajungem acasă. Dacă totul va fi ok, mâine (n.r. – joi, 18 noiembrie) ne vom externa”, a declarat Roxana Vancea, pentru Playtech-Impact.