kanald.ro
Diverse
Rugăciunea copiilor către Sfântul Nicolae. Învață-i pe cei mici cum să spună o rugăciune
Sfântul Nicolae este protectorul copiilor. Învață-i pe cei mici rugăciunea către Sfântul Nicolae.
Rugăciunea copiilor către Sfântul Nicolae. Află cum îi înveți pe cei mici să se roage, cu ocazia sărbătorii de pe 6 decembrie 2023.
Sfântul Nicolae este sărbătorit pe data de 6 decembrie
Sfântul Nicolae a tărit pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). A crescut cu iubire față de Dumnezeu și a fost apărător al creștinismului.
De asemenea, Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscop din Mira, este numit protectorul copiilor, al femeilor care își doresc să devină mame, al gravidelor, dar și al marinarilor, negustorilor și arcașilor, datorită minunilor pe care le-a înfăptuit de-a lungul vremii.
Biserica ortodoxă îl cinstește în fiecare an, la data de 6 decembrie, fiind ziua în care Sfântul a trecut la cele veșnice. În plus, este amintit în calendarul ortodox, pe 9 mai, ziua în care moaștele sale au fost mutate în Bari, Italia, dar și pe 29 iulie, data la care s-a născut.
În noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae este așteptat de către copii din toată Europa, cu ghetuțele curate, așezate la ușă, în speranța că vor primi dulciuri și alte cadouri.
Citește și: Ce se dă de pomană de Sfântul Nicolae în 2023. Trebuie să ții cont că sărbătoarea este în Postul Crăciunului
Rugăciunea copiilor către Sfântul Nicolae
Sfinte Nicolae, îți mulțumesc pentru toate darurile pe care le aduci în fiecare an! Te rog să ai grijă de mami și de tati, să fie sănătoși, să ne bucurăm împreună de sărbătorile de iarnă și de venirea ta!
Și te mai rog să ai grijă de toți copiii din lume, să îi binecuvântezi și să le aduci cadouri anul acesta, chiar dacă unii dintre ei nu au fost cuminți!
Să știi că nici eu nu am fost mereu cuminte, dar am făcut și fapte bune! Mami spune că mă poți vedea, atunci când sunt mai năzdrăvan sau când nu îmi fac temele, așa că încerc să o ascult mereu.
Mă rog ție, Sfinte Nicolae, să îi veghezi pe toți colegii și prietenii mei de la școală! Îmi doresc foarte mult să te văd într-o noapte, dar mereu adorm înainte să ne vizitezi.
Sfinte Nicolae, îți mulțumesc pentru tot!
În Numele Tatălui, Al Fiului și Al Sfântului Duh, Amin!
Citește și: Ce biserici și mănăstiri poartă hramul Sfântului Nicolae. Vezi unde poți merge la slujbă pe 6 decembrie 2023
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Cum îi înveți pe cei mici să spună o rugăciune
Rugăciunea este legătura noastră cu Dumnezeu, care ne ajută să fim mai aproape de El. Atunci când îl înveți pe cel mic să se roage, cel mai important lucru este să o faceți împreună, deoarece îl va ajuta mai mult să înțeleagă semnificația mesajului.
Nu este suficient să înveți copilul o rugăciune, pe care să o recite, ci este important să îi explici ce înseamnă fiecare cuvânt necunoscut lui, dar și scopul și rolul rugăciunii în viața sa.
De asemenea, este bine să alegem o rugăciune potrivită vârstei copilului. Ai putea compune o rugăciune scurtă, de câteva cuvinte sau propoziții pentru cel mic, apoi, cu timpul, să îl înveți și altele mai complexe.
Copiii trebuie să învețe să se roage și cu propriile cuvinte, astfel că este indicat să îi explici cum poate acorda timp momentului de rugăciune, cum să ceară îndrumare de la Dumnezeu și cum să mulțumească pentru tot ceea ce are.
Sursa: ro.wikipedia.org