
In articol:
- Rugăciunea zilnică din săptămâna Mare
- Rugăciunea din Lunea Mare
- Rugăciunea din Marțea Mare
- Rugăciunea din Miercurea Mare
- Rugăciunea din Joia Mare
- Rugăciunea din Vinerea Mare
- Rugăciunea din Sâmbăta Mare
- Cum ne ajută rugăciunea din Săptămâna Patimilor
Astăzi este prima zi din Săptămâna Mare, știută și sub numele de Săptămâna Patimilor. În creștinism, aceasta este ultima săptămână a Postului Mare și săptămâna înainte de Paște. Ea include sărbători religioase precum: Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. A nu se confunda cu Săptămâna Luminată, care este prima saptămână de după Postul Paștelui.
Ți-am pregătit rugăciunea fiecărei zile din Săptămâna Patimilor care te va ajuta în această vreme!
Rugăciunea zilnică din săptămâna Mare
Deoarece ne aflăm în perioada care ne îndeamnă să fim mai buni și mai iertători, iată rugăciunea fiecărei zile din Săptămâna Mare, care te va apropia mai mult de Domnul nostru Iisus Hristos!
Rugăciunea din Lunea Mare
Rugăciunea din Lunea Mare oferă protecție divină și ajută la iertare.
„ Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci, astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfântă Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne invredniceste de mărirea Ta în răi. La această pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:
O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și va mulțumesc, pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor.
Rugăciunea din Marțea Mare
Rugăciunea din Marțea Mare oferă protecție divină și ajută la iertarea de păcate.
„Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.
Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.
Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.
O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.”
Citeste si: Prognoza meteo ANM, 18- 24 aprilie 2022. Cum va fi vremea în Săptămâna Mare 2022
Rugăciunea din Miercurea Mare
Rugăciunea din Miercurea Mare ajută la iertarea tuturor păcatelor.
„Preaputernice și iubitul meu Doamne! Îmi aduc aminte că Te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră și ca Te-ai vândut cu treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean, pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile celui rău. Pentru acesta, Te rog să Te milostivești asupra mea păcătosul și să mă răscumperi pe mine vânzătorul și în toate zilele, ucigașul.
Și aceasta să o faci, te rog, pentru ca să cinstesc Nașterea Ta cea Sfântă și să mă închin Dumnezeirii Tale; Dă-mi Doamne iertare păcatelor mele cele multe și puterea să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului meu. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc, pentru că Te-am mâhnit peste măsură.
Încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare ca un doctor bun precum vei vrea; pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.
La Tine, drept aceea, am toată nădejdea mea crezând că, precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta, să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă așezi întru Împărăția Ta.
Nu te depărta de la mine, carele sunt mai rău vânzător decât Iuda; nu mă lăsa să am în inima mea cugetele cele deșarte ale păcatului; nu mă slobozi să Te îmbrățișez și să Te sărut cu sărutare vicleană și cu buze spurcate, nici să-Ți zic: „Bucură-Te, Învățătorule”, cu gura mea cea spurcată, nici să Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele fărădelege, nici să te batjocoresc cu gândurile mele rele, precum făceau vrăjmașii Tăi, pe vremea patimilor Tale; Ci ca femeia cea păcătoasă, să Te spăl, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc să aud și eu din gura Ta cea dulce: „Iertate îți sunt păcatele! Amin.”
Rugăciunea din Joia Mare
Rugăciunea din Joia Mare este adresată Mântuitorului Iisus Hristos și alungă relele din viața celor care o rostesc.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând:
„Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre”. Cel ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.
Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.”
Rugăciunea din Vinerea Mare
Rugăciunea din Vinerea Mare te scapă de păcate și de necazuri.
„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa; Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea! Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului. O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Citeste si: Paşte 2022. Top 5 filme pe care trebuie să le vizionezi neapărat de Paşti alături de familie
Rugăciunea din Sâmbăta Mare
Rugăciunea din Sâmbăta Mare îi este adresată lui Iisus Hristos în semn de mulțumire pentru sacrificiul suprem și ajută la iertarea păcatelor.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugăciunile pe care Ți le aducem din buzele noastre necurate și, curățindu-ne de toată întinăciunea, acoperă-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne și Stăpânul vieții noastre, să-Ți mulțumim după cuviință pentru marele dar pe care ni l-ai făcut și ni-l faci în fiecare an prin pogorârea Sfintei Lumini la Mormântul Tău; nu suntem vrednici de o minune atât de mare, dar deși nu suntem vrednici a grăi de acest mare dar pe care l-ai făcut Bisericii Tale, nici nu putem opri să mulțumim după puterile noastre că ne-ai arătat acest semn, că să pricepem că ești cu adevărat viu în Biserică Ta cea dreptmăritoare pe care porțile iadului nu o pot birui.
Tu, Cel ce ai zis: <Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor>, ne-ai arătat această în multe feluri și în chip ales la marele Praznic al învierii. Slavă Ție, Doamne, că acoperi Biserică Ta! Slavă Ție, Doamne, că ai binecuvântat pământul cu Mormântul Tău! Ne aducem aminte de câte minuni ai făcut la acest dătător-de-viață Mormânt. Cum vom uită Stâlpul Ortodoxiei? Cum vom uită că atunci când ereticii au dat bani sarazinilor, pentru a nu-i lasă pe credincioși să între în Biserică Sfântului Mormânt, Lumina Sfântă a țâșnit afară, spărgând un stâlp de piatră? Cum vom uită bucuria Patriarhului Sofronie și a celorlalți credincioși văzând dovedită credința lor curată că Tu, Doamne Iisuse Hristoase, ești cu adevărat capul și ocrotitorul Bisericii?
Nu vom putea uita, Doamne, pentru că prea mare este dragostea pe care dragostea pe care ne-ai arătat-o siluand aminte la cuvintele Tale: <Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut>, cu inimile noastre mărturisim că la Praznicul Învierii trimiți Sfântă Lumina că binecuvântare pentru cei credincioși. Pentru această Te rugăm, Doamne Iisuse Hristose, trimite harul Tău peste noi și fă din inimă noastră lăcaș al Luminii Tale celei neapropiate, că pe Ține să Te slăvim, iubitorule de oameni, împreună cu Părintele Tău cel fără de început și cu presfantul și De-Viață-Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Cum ne ajută rugăciunea din Săptămâna Patimilor
Rugăciunea, pe lângă post și alte rânduieli, este una dintre cele mai potrivite căi de a ne apropia de Divinitate în Săptămâna Mare a Paștelui. Astfel că, în această perioadă, toți creștinii se întorc către latura spirituală a vieții.
Rugăciunea rostită în timpul Săptămânii Patimilor, și nu numai, are un rol terapeutic și creează o stare de liniște interioară. De altfel, aceste texte cu rezonanță religioasă sunt percepute ca fiind modalitatea prin care putem comunica cu Dumnezeu. Totodată, prin rostirea de rugăciuni, oamenii își mărturisesc păcatele și cer iertare.
Surse: a1.ro, doxologia.ro