kanald.ro
Actualitate
S-a aflat rezultatul necropsiei în cazul fetiței de 3 ani din Gorj, care ar fi murit după ce a înghițit pastilele surorii, diagnosticată cu autism. Descoperirea șocantă făcută de medicii legiști: „O suferinţă respiratorie supraacută”
Cadrele medicale au făcut publice primele concluzii ale autopsiei în cazul fetiței de 3 ani, moartă în Gorj.
Fetița de doar trei ani a murit pe patul de spital din Târgu Jiu, acolo unde a fost adusă de ambulanță. Avea febră și convulsii, iar mama și tatăl ei au declarat că micuța se afla sub tratament cu antibiotice, prescris de medic.
A existat, totuși, suspiciunea ca fata să fi înghițit medicamentele surorii sale mai mari, diagnosticată cu autism. Medicii legiști au efectuat necropsia fetiței, iar rezultatele preliminare au fost făcute publice.
„Concluziile preliminare ale necropsiei, potrivit medicului legist, relevă o suferinţă respiratorie supraacută cu detresă respiratorie care a determinat stopul cardio-respirator care a dus la decesul pacientei minore. Au fost recoltate probe biologice pentru efectuarea examenului histopatologic şi toxicologic ale căror rezultate vor specifica cu exactitate cauza decesului”, au transmis cadrele medicale.
Medicii nu au mai putut să o salveze pe fetița de 3 ani
Micuța a ajuns la spital în seara de 11 mai. A intrat ulterior în stop cardio-respirator și, deși cadrele medicale au încercat să o resusciteze timp de aproape o oră, organismul ei a cedat.
„La prezentarea la camera de gardă Pediatrie, pacienta prezenta stare generală influenţată cu status convulsiv şi febră. I s a administrat tratament pentru convulsiile pe care le prezenta, dar la aproximativ jumătate de oră, în salon, pacienta a prezentat o criză de apnee şi stop cardio-respirator. A fost resuscitată vreme de aproximativ o oră de către o echipă de medici ATI şi cardiologie, dar n-a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, conform reprezentanților unității sanitare.