kanald.ro
Actualitate
S-a instalat panica la hotelul de lux al lui Mohammad Murad din Olimp! Mai multe persoane, inclusiv copii, au ajuns la spital intoxicate cu clorul din piscină. Reacția afaceristului
Șapte copii și trei adulți au ajuns de urgență la spital, după ce au fost intoxicați cu clorul din piscină.
A fost alertă la un hotel de 5 stele de pe litoral, după ce mai multe persoane au ajuns la spital intoxicate cu clorul din piscină! Incidentul s-a petrecut ieri, 15 iulie, atunci când 7 copii și 3 adulți, cazați la un hotel din Olimp, au acuzat stări de rău.
De asemenea, ulterior, alte 20 de persoane au fost evaluate medical de cadrele medicale care au fost solicitate la locația respectivă.
Totodată, autoritățile au mai anunțat că atunci când au aflat de numărul victimelor a fost activat planul roșu de intervenție.
„Când s-au aflat numărul victimelor s-a declanșat planul roșu. Am plecat cu toate forțele disponibile medicale către fața locului, s-a constatat că sunt un număr de adulți și copii care au fost intoxicați cu clor. Adulții au fost transportați către Mangalia, iar copiii toți către UPU Constanța”, transmite ISU.
Reacția proprietarilor hotelului
De asemenea, nu a durat mult până când proprietarul hotelului, Mohammad Murad, să vină cu o reacție privind incidentul de la locația pe care o deține în Olimp, dând vina pe o eroare a aparatului care tratează apa cu clor.
„A fost un moment în care acest aparat automat a aruncat o cantitate mai mare de clor, iar clorul nu se evapora, deși am luat pe loc testele. Au venit cei de la DSV și de la intervenții de la ISU, au luat și testele rapide. E ceva foarte ciudat, se poate întâmpla”, spune Mohammad Murad, proprietarul hotelului din stațiunea Olimp.
După incident, autoritățile au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut totul și pentru a afla dacă clorul din piscina de lux este cauza exactă pentru care persoanele respective au ajuns la spital.
Mohamma Murad