
kanald.ro
Vedete
Tânăra a făcut primele declarații despre moartea neprevăzută și violentă a fostului ei soț.
Chiar dacă în iulie 2024 deciseseră să rupă căsnicia și să meargă pe drumuri separate, vestea că fostul ei soț și-a pierdut viața într-un accident rutier violent i-a sfâșiat sufletul în bucăți tinerei.
Pentru fostul concurent al emisiunii prezentate de Simona Gherghe totul s-a sfârșit într-o fracțiune de secundă, când a pierdut volanul autoturismului pe care îl conducea și s-a răsturnat. Salvatorii l-au găsit încarcerat printre fiarele mașinii și fără să dea semne de viață. De altfel, nici nu au mai putut face ceva pentru a-l salva, ci doar să constate decesul.
Cu greu își găsește cuvintele să descrie durerea pe care o simte după ce a aflat că bărbatul cu care a fost căsătorită și-a pierdut viața într-un mod atât de tragic. Pe rețelele de socializare nici n-a avut putere să scrie vreun mesaj, ci doar a făcut un gest care arată clar cât de mult suferă- și-a schimbat fotografia de profil cu una de-a dreptul sfâșietoare.
Cu lacrimi care îi curg șiroaie pe obraji, fără încetare, Sabrina a încercat să facă și primele declarații, însă nici nu poate să vorbească despre tragedia care s-a abătut asupra ei și asupra familiei lui Andrei Perneș.
„Am un deces în familie, nu-i momentul acum.