kanald.ro
Sabrina Voinea
Sabrina Voinea
Sport
Sabrina Voinea, dezamăgită de finala de la Jocurile Olimpice 2024. Mama sportivei a anunțat că fiica ei se va retrage din gimnastică.
Ziua de ieri a fost una extrem de grea pentru româncele Ana Bărbosu și Sabrina Voinea, cele două s-au clasat pe locul 4 și respectiv 5, în finala de la sol la Jocurile Olimpice. Cele două au muncit foarte mult pentru a ajunge aici și își doreau o medalie, mai ales că echipa de gimnastică feminină a României a revenit după 12 ani.
Ana Bărbosu s-a bucurat doar câteva secunde de medalia de bronz, întrucât americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, reușind să termine pe locul trei.
Sabrina Voinea a făcut și ea contestație la rândul său, însă fără a i se schimba nota. Dezamăgirea a fost mult prea mare pentru tânăra gimnastă, care a ținut un discurs de-a dreptul emoționant.
S-a iscat o întreagă controversă legată de finala de la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Ana Maria Bărbosu a încheiat pe locul 4, deși inițial fusese desemnată câștigătoarea medaliei de bronz. De menționat este și faptul că Sabrina Voinea s-a simțit neîndreptățită, întrucât nota nu i-a fost schimbată după contestație.
Ulterior, mama gimnastei, care îi este și antrenoarea totodată, a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că fiica ei se va retrage din acest sport. Ba mai mult decât atât, Camelia Voinea i-a contrazis pe arbitrii de la Jocurile Olimpice, după ce a publicat mai multe fotografii cu exercițiile făcute de tânăra gimnastă.
„Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut.
Sabrina Voinea
Sabrina Voinea a trăit momente grele după finala de la Jocurile Olimpice. A simțit că i s-a făcut o mare nedreptate, mai ales că nu s-a produs nicio schimbare după contestația sa. Ea spune că exercițiile sale au fost foarte bune și a încercat să dea tot ceea ce are mai bun pentru ca totul să iasă perfect. Aceasta spune că atât ea, cât și Ana Bărbosu au fost dezavantajate în acest concurs.
„În momentul ăsta mă simt foarte nașpa pentru că am muncit atât și am încercat să fac un exercițiu la sol foarte bun.
Au scos-o pe americancă pe locul 3. Eu am încercat să fac o artistică foarte bună, o acrobatică foarte bună, să nu ies afară din covor. În schimb, nu știu ce au văzut arbitrele de au scos-o pe ea pe locul 3... Locul 1 și 2 au fost clare, sunt sportive destul de bune, doar că locul 3 s-a văzut clar. Eu am încercat să am expresivitatea cât de se poate de bună la sol. Cea de pe locul 3 a făcut, dacă ați văzut, și aterizările alea puțin mai joase, cred că a ieșit și din covor.
Da, am făcut contestație și mi-a rămas aceeași notă. Americanca a făcut contestație și i-a schimbat nota. A scos-o pe locul 3, dar eu am avut un exercițiu mult mai bun decât ea. Exercițiul a fost mult mai bun decât la Europene, decât la Mondialele de anul trecut. Am tras cât am putut de mine și iată că s-a văzut cât de bun a fost exercițiul ăsta. Noi am încercat să ridicăm România cât am putut de mult. Nu știu ce a fost la sol. Au fost foarte multe schimbări de note. Eu mi-am făcut solul bun, n-am primit nota care trebuie. Americanca a avut aterizările foarte joase, a avut notă mai mică decât mine și Ana. Eu cu Ana eram la egalitate pe locul 3. Nu știm ce s-a întâmplat, s-a întâmplat o chestie foarte ciudată. Ne simțim dezavantajate, da. O să intru cu capul sus, o să merg înainte și o să trag de mine din ce în ce mai mult ca să aduc România acolo sus, unde a fost acum câțiva ani. Le spun românilor că îi îmbrățișez cu mare drag, îi pup, îi iubesc. Îmi pare rău că s-a întâmplat asta. Știți și voi, eram pe locul 3, dar faptul e consumat acum", a spus Sabrina Voinea.
Sabrina Voinea