Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată

Diverse

Săptămâna Luminată, săptămâna când Raiul este deschis. Ce e bine să faci în aceste zile

Există o serie de obiceiuri și tradiții în Săptămâna Luminată, săptămâna de după Paște.

În Săptămâna Luminată toate rânduielile bisericești sunt speciale. Întreaga expresie liturgică a ortodoxiei, de la veșmintele slujitorilor și până la cântecele bisericești mărturisește bucuria pascală.

Citeste si: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru intervalul 3-16 mai 2021

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată ființa mea!"- kfetele.ro

"Această săptămână este luminată de o lumină nevăzută, dar simțită în sufletele noastre, căci Mântuitorul Îniat este Lumina lumii și am primit Lumina Lui la Înviere. Veniți de primiți Lumina, căci astăzi toate s-au umplut de lumină și Cerul și Pământul și cele de sub pământ. Deci să mărturisească toată făptura Învierea lui Hristos. De la biserici luminează Hristos în casele noastre, la locul de serviciu și pretutindeni în lumea noastră. Așadar Lumină, Împărtășire sfântă, agapă, viață luminoasă.", a spus  Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Săptămâna Luminată- Tradiții și obiceiuri

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată [Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun- kanald.ro

Tot în această Săptămână Luminată nu se fac metanii și nu se îngenunchiază.

De asemenea, ușile împărătești rămân în permanență deschise și nu se fac pomeniri pentru cei adormiți.

Citeste si: Ce îi așteaptă pe români după relaxarea de Paște? Anunțul făcut de Raed Arafat

Alături de rânduielile liturgice speciale, în tradiția populară românească se consemnează și un bogat tezaur de obiceiuri. Ele dau expresie bucuriei care cuprinde întreaga făptură prin Învierea Domnului, dar subliniază și încheierea perioadei de post.

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată ființa mea!"- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Lucia s-a prăbușit în lacrimi după ce Veronica i-a spus asta. Restul fetelor au fost nevoite să intervină: "Ajunge! De ce faci asta?". Ce se întâmplă în aceste momente cu concurenta din Casa Iubirii: "Și-a bătut joc de mine". Scena a șocat producătorii- radioimpuls.ro

"De luni începea mersul finilor la nași, mergeam cu ploconul. Niciodată tânăra nevastă nu se lăsa mai prejos să-i arate nașei cât de vrednică și pricepută a fost. Dacă ne raportăm la acele obiceiuri, care se mai practică încă în zona Brașovului, era acea defilare a tineretului urmată către pietrele lui Solomon, de întreaga comunitate care ăși arătau hainele, care se întreceau în acte de bărbăție, feciorii trebuiau să arunce buzduganul cât mai sus. Să nu uităm că din Transilvania avem de-a face cu glorificarea primului plugar. Până la Paște toate semănăturile erau gata și acum trebuia evidențiat. Mai aveam în Bistrița un obicei interesant legat de pedeapsa celor mai leneși: bricelatul. Obiceiul se desfășura la ieșitul din biserică unde cei leneși erau bătuți la tălpi. În Romanați, unde știm că femeile erau foarte vrednice și aveau costume excepțional de frumoase, aveam o sărbătoare a iilor.", a explicat Doina Ișfănoni, cercetător științific Muzeul Național al Satului.

În perioada care urmează Săptămânii Luminate există și alte obiceiuri care se păstrează în tradiția populară. Cele mai multe dintre ele au legătură cu renașterea vieții și cu obiceiurile agricole ale perioadei.