kanald.ro
Augustin Escobar, soția sa, Merce Camprubi Montal și cei trei copii, cu puțin timp înainte de tragedie
Augustin Escobar, soția sa, Merce Camprubi Montal și cei trei copii, cu puțin timp înainte de tragedie
Evenimente
O tragedie fără margini s-a petrecut în New York. O familie din Spania, dar și pilotul unui elicopter au murit în urma unui accident aviatic.
Un incident de-a dreptul șocant a avut loc în New York. Șase persoane, printre care și Augustin Escobar, directorul unei companii de tehnologie, soția și copiii acestora în vârstă de 4, 5 și 11 ani și-au pierdut viața într-o tragedie aviatică. Elicopterul la bordul căruia se aflau s-a prăbușit în râul Hudson.
Tragedia fără margini s-a petrecut joi, în New York, iar toate cele șase persoane aflate la bord au murit.
Augustin Escobar, directorul Siemens, soția sa, Merce Camprubi Montal, dar și cei trei copii ai lor în vârstă de 4, 5 și respectiv 11 ani, și-au găsit sfârșitul în urma evenimentului șocant. De asemenea, cea de-a șasea victimă este chiar pilotul, în vârstă de 36 de ani, anunță surse din forțele de ordine, potrivit Abcnews.go.com. Până în acest moment, identitatea pilotului nu a fost dezvăluită.
Accidentul s-a petrecut după-amiază, la doar câteva ore după ce familia din Spania ajunsese în New York. Din nefericire, la doar 17 minute de la decolare, elicopterul s-a prăbușit. Aparatul era unul pentru transportul turiştilor, deţinut de o companie specializată în survolarea locurilor emblematice ale metropolei. Din păcate, pilotul și familia din Spania au sfârșit în apele râului Hudson.
Acum, Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia aviatică și în care cele șase persoane au pierit.