
kanald.ro
Exclusiv
Ziua înmormântării Ioanei Popescu a adus momente greu de imaginat la capela cimitirului Berceni 2. Fotografiile surprinse de paparazzi arată o scenă cutremurătoare: o femeie s-a apropiat de sicriu și a început să o machieze pe jurnalistă, aplicându-i ruj pe buze, chiar înainte ca trupul ei neînsuflețit să fie condus pe ultimul drum.
Gestul a lăsat pe toți cei prezenți fără cuvinte, fiind privit de unii ca un ultim omagiu și de alții ca o scenă greu de privit. Cu mâinile tremurânde, femeia a încercat să îi redea Ioanei aspectul impecabil cu care obișnuia să apară în public, ca și cum ar fi dorit să o pregătească pentru întâlnirea finală cu cei care o iubesc.
În același timp, designerul Sonia Trifan, prietenă apropiată a Ioanei, a fost surprinsă lângă sicriu, cu ochii în lacrimi și fața acoperită de mâini.
Astăzi, 1 octombrie, Ioana Popescu este condusă pe ultimul drum. În jurul sicriului s-au adunat câțiva prieteni apropiați, dar și oameni care au admirat-o de-a lungul carierei. Coroanele de flori, lumânările aprinse și icoanele alături de crucea simplă din lemn completează tabloul unei despărțiri dureroase.
Scenele surprinse la capelă, de la machiajul aplicat pe buzele Ioanei până la lacrimile puținilor prieteni care au venit să-și ia rămas-bun, arată încă o dată impactul pe care jurnalista l-a avut asupra celor din jur. Chiar și în aceste ultime momente, ea reușește să stârnească emoție, revoltă și compasiune în același timp.
Ioana Popescu a fost o cunoscută jurnalistă pentru aparițiile sale televizate și pentru curajul cu care își exprima opiniile. De-a lungul vieții, însă, jurnalista a traversat și perioade dificile, marcate de probleme de sănătate și lupte personale, despre care vorbea deschis.