
kanald.ro
Actualitate
Mama unui copil de 13 ani a trecut prin momente cumplite! Băiatul, care suferă de autism, a fost împușcat de trei ori de polițiști!
Mama unui băiețel de 13 ani din Utah, Statele Unite, a sunat la numărul de urgență pentru a solicita o echipă de intervenţie pentru fiul ei autist. La momentul respectiv, micuțul avea un episod de furie, însă poliţiştii care au venit la faţa locului au intevenit total nepotrivit, l-au împușcat de trei ori.
Incidentul a avut loc în Salt Lake City, Utah din Statele Unite ale Americii. Linden Cameron a avut un episod de furie în public, iar mama lui a cerut ajutorul persoanelor specializate. Băiatul a devenit furios din cauza faptului că mama sa a revenit la serviciu.
„Totul s-a petrecut în mai puţin de cinci minute. Copilul s-a speriat şi a fugit pentru că nu a vrut să fie internat. Le-am zis că băiatul nu deţine arme, nu are nimic în mână, este doar nervos şi ţipa. Este doar un copil care vrea atentie şi nu ştie cum să-şi gestioneze furia.”, a declarat mama copilului pentru kutv.com.
Potrivit celor declarate de autorități, echipajul a fost solicitat să intervină într-un caz cu „probleme psihice violente în care minorul ameninţa cu o armă oamenii”.
„Tânărul a fost urmărit de către ofiţerii veniţi la faţa locului şi a fost împuşcat de trei ori”, a declarat într-o conferinţă de presă sergentul Keith Horrocks.
Polițiștii au declarat, ulterior, că la fața locului nu a fost găsită nicio armă. Din fericire, băiețelul de doar 13 ani a supravieţuit, dar are răni destul de grave la umăr, glezne, intestine şi la vezică.