kanald.ro
Sport
Scene teribile la Arad! Un jucător de la UTA a leșinat, marți seara, pe teren și toată lumea a amuțit! Ce se întâmplă în aceste momente cu fotbalistul! Mircea Rednic a spus tot! ”Doctorul l-a luat și l-a dus la spital”
Mircea Rednic a dat primele informații despre starea lui Rareș Pop, jucătorul de la UTA care a leșinat marți seara pe teren în partida cu Hermannstadt 1-0 din Superligă.
Scene dramatice, marți seara, la Arad! Rareș Pop, puștiul de doar 17 ani al gazdelor, a creat rumoare în tribune, în momentul în care s-a prăbușit pe teren, în meciul din Superligă, UTA- FC Hermannstadt, scor 1-0.
Scene teribile la Arad! Un jucător de la UTA a leșinat, marți seara, pe teren. Medicii i-au pus un guler cervical și l-au dus în Salvare
Fotbalistul de la UTA a căzut ca secerat pe teren, după un șut expediat pe poarta celor de la Hermannstadt, moment în care toată lumea a amuțit. Meciul a fost întrerupt imediat! Ambulanța a intrat de urgență pe gazon și i-a acordat primele îngrijiri lui Pop, iar medicii au fost nevoiți să îi monteze tânărului inclusiv un guler cervical, pentru a nu avea și alte probleme mai mari.
Colegii lui Rareș Pop au făcut un scut uman în jurul jucătorului de 17 ani, pentru ca televiziunile să nu poată reda imagini cu suferința acestuia. Rareș Pop a părăsit terenul transportat de mașina de Salvare, în aplauzele spectatorilor și, din fericire, după o serie de proceduri făcute de cadrele medicale, el și-a revenit. Mai mult, s-a întors pe gazon la finalul partidei și a fost îmbrățișat de Mircea Rednic și de ceilalți fotbaliști arădeni.
Mircea Rednic a vorbit despre starea de sănătate a lui Rareș Pop! ”A fost din cauza efortului, a alergat foarte mult”
La conferința de presă, Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a vorbit despre starea de sănătate a mijlocașului Rareș Pop.
”Rareș e OK, și-a revenit, am discutat cu el. Doctorul l-a luat și l-a dus la spital să mai facă ceva investigații. E un puști de 17 ani care aleargă foarte mult, e mereu prezent, are supercalități. Trebuie să avem grijă de el! A fost din cauza efortului, a alergat foarte mult. Bine că și-a revenit
Da, m-am speriat. Are 17 ani şi l-am aruncat prea repede în luptă, ţinând cont de regula care e şi bună şi nu-i bună. Eu sunt păţit, am prins şi pe Vrăbioru atunci şi asta şi am prins şi Ekeng… Trebuie făcute investigaţii. Trebuie să avem grijă de el, trebuie protejat. Trebuie treptat, să se obişnuiască inima, organismul”, a declarat antrenorul de la UTA despre fotbalistul care a fost diagnosticat cu o ”oboseală cronică”.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Scene teribile la Arad! Un jucător de la UTA a leșinat, marți seara, pe teren! Ce mesaj a dat conducerea clubului pe internet
După declarațiile date de Mircea Rednic și clubul UTA Arad a anunţat, printr-un mesaj public pe internet, că fotbalistul se simte mai bine și este în afara oricărui pericol.
“Rareş Pop se simte mai bine şi vă mulţumeşte pentru tot suportul şi toată susţinerea voastră”, a sunat postarea celor de la UTA pe Facebook.