kanald.ro
Evenimente
Se complică ancheta în cazul crimei din Italia! Daniela, o româncă în vârstă de 48 de ani, ucisă de fostul iubit italian
Se pare că bărbatul și-a recunoscut vina, însă acum s-a cerut efectuarea unei noi expertize medico-legale.
Daniela, o româncă în vârstă de 48 de ani, a fost ucisă prin asfixiere de fostul ei partener. Crima s-a petrecut chiar în casa bărbatului din Prato di Coreggio.
Filmul crimei din Italia
Femeia în vârstă de 48 de ani era originară din România, însă era stabilită la Sassuolo, provincia Modena. Daniela era mama unui băiat de 11 ani, însă destinul ei a fost curmat mult prea devreme. În luna mai a fost sufocată de fostul ei partener, chiar în patul acestuia.
Peter a recunoscut că a ucis-o pe Daniela, după ce i-a acoperit nasul și gura cu mâinile. Totuși, a cerut efectuarea unei noi expertize medico-legale în cadrul unui incident probatoriu, notează publicația Il Resto del Carlino.
Femeia ar fi murit prin asfixiere, însă acum experții analizează cauzele exacte ale decesului.
Descoperirea șocantă a fost făcută în noaptea de 15 mai, atunci când Daniela a fost găsită fără viață, întinsă pe spate, în patul matrimonial al suspectului.
De precizat este faptul că la primul examen medico-legal au fost descoperite doar câteva echimoze la nivelul feței, însă fără alte leziuni evidente care să indice clar cauza decesului. Nici autopsia nu a scos la iveală cauza exactă a morții, tocmai de aceea s-a cerut o nouă expertiză, conform rotalianul.com.
Mai mult, termenul-limită pentru depunerea expertizelor este pe 5 decembrie, iar concluziile specialiștilor urmează să fie prezentate în sala de judecată într-o ședință programată pentru 16 decembrie, unde fiecare expert își va expune propriile constatări.
Se pare că cei doi se despărțiseră în urmă cu puțin timp. Bărbatul în vârstă de 45 de ani i-ar fi adus Danielei mai multe reproșuri. Mai mult, anchetatorii spun că acesta i-ar fi cerut bani româncei, fiind dependent financiar de ea. Ba mai mult, spunea că nu poate trăi fără ea.
Rămâne de văzut ce va scoate la iveală ancheta în cazul acestei crime.