
kanald.ro
Simona Gherghe
Vedete
Prezentatoarea nu a revenit încă pe micile ecrane, deși a ieșit de câteva zile din izolare.
Infecția cu noul coronavirus i-a pus bețe-n roate Simonei Gherghe pe plan profesional. Cu toate că s-a vindecat și și-a anunțat revenirea în emisiune, vedeta a lipsit din nou de pe micile ecrane. Ea a dezvăluit că se confruntă cu anumite probleme care au împiedicat-o să își reia activitatea.
Simona Gherghe anunța în urmă cu câteva zile că a scăpat de infecția cu COVID-19, însă va mai sta o perioadă acasă, pentru a nu pune în pericol sănătatea concurenților.
Prezentatoarea nu a oferit prea multe detalii, însă a dat de înțeles că se confruntă cu o anumită situație care nu îi permite să își reia activitatea: "Prieteni, știu că v-am anunțat că mă voi întoarce azi. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil. Sunt lucruri care nu țin de mine. Vă voi povesti! Sper, totuși, să ne revedem sâmbătă!", a scris Simona Gherghe, pe contul ei personal.
Simona Gherghe, alături de familia ei
În urmă cu o săptămână, Simona Gherghe dezvăluia că va fi nevoită să se izoleze împreună cu familia ei, din cauză că a fost depistată pozitiv cu COVID-19. La scurt timp de când vedeta a primit rezultatul testului, și soțul și fiul acesteia au luat virusul.
Recunosc, treaba asta m-a cam dat peste cap. Răzvan este și el pozitiv, Ana este singura care rezistă și sper să rămână așa, săraca poartă măscuță în casă, și noi, dar sper să o protejăm, facem totul să fie bine.", declara Simona Gherghe cu câteva zile în urmă, pe rețelele de socializare.