
kanald.ro
Jador și Jorge
Vedete
Jador a avut o reacție neașteptată la adresa lui Jorge, după conflictele care au avut loc între ei.
Jador se numără printre cei mai apreciați artiști de la noi din țară și a legat relații de prietenie cu mulți dintre colegii săi de breaslă, însă există și persoane din industria muzicală cu care nu rezonează deloc. Unul dintre acești oameni este și Jorge, cel cu care Jador a avut recent un conflict aprins. După toate neînțelegerile dintre ei, cântărețul de manele nu s-a mai abținut și a vorbit despre colegul său în fața tuturor.
Totul a început de la o postare făcută de Jador pe rețelele de socializare. În textul respectiv, cântărețul de manele vorbea despre foștii săi colegi de facultate care îl întâlnesc pe stradă, dar nu îl salută. Artistul s-a arătat deranjat de atitudinea acelor persoane și a ținut să le transmită un mesaj tranșant.
„Colegii mei din facultate, de la master cu care mă întâlnesc și nu salutați…. Pot înțelege că vă e rușine, dar măcar nu mai scrieți după, dacă eram eu. Nu înțeleg această nesiguranță, dacă sunt eu sau nu! Nu toți ț*****i seamănă cu mine!”, a scris Jador pe rețelele de socializare.
Jador
După ce au citit postarea făcută de artist, mulți dintre fanii acestuia au reacționat și l-au apărat, însă au fost și internauți care au vrut să-i atragă atenția și să-l „pedepsească” pentru una dintre greșelile pe care acesta le-a făcut în ultima perioadă.
Una dintre urmăritoarele sale i-a spus că oamenii se prefac acum că nu îl mai cunosc pentru că ar fi văzut că nu a știut cum să-i scrie corect numele lui Jorge, într-o emisiune televizată.
Văzând comentariul apărut la postarea sa, Jador nu s-a putut abține și a avut o reacție neașteptată la adresa colegului său de breaslă, spunând că nu a fost niciodată interesat să îi asculte melodiile și, tocmai din această cauză, nu îi știe numele.
„Urmăritoare: După ce ai scris "HORHE"(...), se prefac toți că nu te mai cunosc, e normal.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
Jador: Nu l-am căutat să ascult pe Youtube, eu ascult manele”, a fost schimbul de replici pe care Jador și urmăritoarea sa l-au avut, la postarea artistului de pe Facebook.
Jorge