kanald.ro
Politica
Senator AUR, surprins în timp ce dormea în plen! Explicația halucinantă pe care a dat-o: „Mi-am activat chakra”
Mircea Dăneasă, senator AUR de Suceava, a negat toate speculațiile că ar fi adormit în plenul Parlamentului.
Mircea Dăneasă este de profesie sculptor, însă anul acesta a devenit senator AUR de Suceava. Mai multe fotografii cu bărbatul în vârstă de 58 de ani circulă în mediul online, după ce ar fi fost surprins în timp ce dormea în plenul Parlamentului. Sculptorul a fost surprins cu ochii închiși, bărbia în piept și fără mască. Imaginile au fost aspru criticate de către internauți. Politicianul AUR dezvăluit că nu dormea, ci își activa „vishuddha chakra”.
„Acolo este Camera Deputaţilor. Eu eram lângă un deputat AUR şi poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte ‘vishuddha chakra’. Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie”, s-a apărat senatorul Mircea Dăneasă.
Legat de lipsa măștii de protecție, sculptorul a declarat că este o „idioțenie”. „Atât timp cât eu apreciez că în faţă, în spate, lateral, stânga, dreapta nu este risc să contaminez pe cineva sau să fiu contaminat, consider că purtarea măştii este o idioţenie”, a declarat Mircea Dăneasă.
Diana Șoșoacă, amenințată cu moartea! Senatoarea AUR face un apel la susținătorii ei: „Vor internarea mea cu forţa”
Diana Șoșoacă este un nume extrem de contorversat din politica românească. Senatoarea AUR a mărturisit, într-un live pe Facebook, că este în pericol și se vrea internarea sa forțată în spital. (Citeste si: Sfatul primit de Diana Șoșoacă înainte să meargă la întâlnirea cu Klaus Iohannis ”Te uiți la scaun să nu aibă ceva pe el” Dezvăluiri)
„Cinci persoane, din cinci direcții diferite mi-au spus să fiu atentă, mai ales copiii mei, pentru că se pregătește infectarea mea și a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARS-COV-2, dar nu va fi SARS-COV-2. Vă spun un lucru, dacă mi se va întampla ceva sau dacă familia mea va fi internată în spital, probabil cu forța, pentru că eu în spital nu mă voi interna și nici nu accept, nici copiii mei și nici soțul meu și nimeni din familia mea să fie internat, deci dacă vreodată auziți că aș fi internată în spital sau că aș avea Covid să nu credeți așa ceva, este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid pentru că vor avea viață grea cu mine în Parlament și lor le trebuie exemplu pentru cei care au militat împotriva Covidului și a măsurilor…” Citește continuarea AICI.
Sursă: Adevărul