kanald.ro
Stiri
Servicii de repatriere decedați și transport funerar
Decesul este un moment dramatic pentru familie și pentru apropiați, indiferent de locul, ocazia și condițiile în care a survenit.
Decesul este un moment dramatic pentru familie și pentru apropiați, indiferent de locul, ocazia și condițiile în care a survenit. Mirajul vieții și muncii în stăinătate, în căutatrea unui trai mai bun, poate conduce și la astfel de situații tragice. Dacă acest lucru se întâmplă pe teritoriul altei țări, oricât de greu ni s-ar părea, trebuie să avem luciditatea de face ceea ce este necesar pentru a ne ocupa de repatriere și de transportul funerar.
Pentru a vă ajuta să faceți față acestei situații, Compania Repatriere Romania Funebri Santa Maria oferă servicii de repatriere decedati si transport funerar pentru Anglia, Italia, Spania, Franța, Germania, Austira, Olanda, Belgia, Grecia etc. Acest gen de servicii funerare sunt prestate atât pentru persoane juridice, inclusiv multinaționale, cât și pentru persoane fizice.
Daca decesul a survenit pe teritoriul unei țări din Europa, repatrierea trupului neinsufletit presupune cunoașterea foarte bună a legislației specifice fiecărei țări și parcurgerea catorva etape specifice. În plus repatrierea trebuie se respecte toate relglementările țărilor pe care le tranzitează.
Pentru ca firma să se poată ocupa de organizarea repatrieri, trebuie specificate și cunoscute foarte clar condițiile în care a survenit decesul persoanei respective. Durata și procedurile necesare pentru obținerea documentelor de repatriere fiind diferită pentru fiecare caz în parte. Dacă decesul a survenit în urma unui act de violență sau a unui accident, trebuie așteptate rezultatele anchetelor și ale raporturilor medico-legale pentru a putea efectua repatrierea. În cauzul unei morți naturale procedurile sunt mult mai simple și transportul poate fi organizat imediat.
Repatrierea românilor decedati se poate efectua abia dupa ce se obțin documentele complete din țara unde s-a produs decesul.
Abia după ce au fost obținute toate documentele și a fost întocmit dosarul se va proceda la ridicarea corpului de la morga unde se afla depozitat.
Sicriul de repatriere cuprinde sicriul de lemn masiv conform normelor europene, care este captușit la interior cu un alt sicriu de zinc. De asemenea, sicriul va fi accesorizat cu elemente de decor, cat si cu elemente specifice repatrierii.
Pentru a fi siguri că aveți parte de proceduri simplificate și de servicii de transport funerar de cea mai bună calitate, apelați la serviciile Repatriere Romania. Compania se ocupă cu maximum de profesionalism de repatrierea decedaților din țări precum: Italia, Germania, Grecia, Ungaria, Austria, Olanda, Spania, Portugalia,Franta,Marea Britanie, Cipru, Danemarca, Norvegia, Suedia, Irlanda, Belgia, etc.
. Transportul se poate efectua atat pe cale rutieră, cât și pe cale aeriană. Prețul final va fi în funcție de numarul de kilometri, de costul biletului de avion cargo, de cheltuielile pentru obținerea documentelor, manipularea, depozitarea la camera frigorifică.
Procesul de repatrierea din țările U.E constă în transportul funerar internațional al trupului decedatului în sicriul de repatriere cu autospeciala funerară. Aceasta se poate efectua doar după obținerea documentatiei necesare pentru acest demers și doar conform normelor legale.
Repatrierea decedatilor durează de obicei între 2 si 6 zile lucrătoare, în funcție de țara din Europa unde s-a produs decesul și de împrejurări.
De ce să apelați la serviciile de repatriere decedați ai companiei Repatriere România Funebri Santa Maria?
Apelând la serviciile internaționale oferite de această companie în acest domeniu de transport special aveți garanția că veți beneficia de servicii cu adevărat de top. În asigurarea serviciului de transport funerar este garantă respectarea tuturor standardelor internaționale reglementate pentru domeniu. Întreg demersul și realizarea transportului decedatului sunt făcute întotdeauna respectând legislația țarii în care are loc decesul, precum și legislația țarilor care sunt tranzitate în cursul transportului de repatriere a decedatului. Transportul va ține seama obligatoriu și de toate normele de igienă și de conservare necesare efectuării deplasării. Vor căuta întotdeauna ca timpul necesar aducerii în țară să fie cel mai scurt posibil.
Echipa de la repatriere-romania.ro vă va sprijini cu toate informațiile și demersurile necesare pentru a organiza cât mai rapid acest servciu de repatriere. Veți avea mereu parte de o echipă de profesioniști, cu ani de experiență în domeniu, care va face tot ce îi stă în putință pentru a avea parte de cele mai bune servicii. Consilierii companiei cunosc foarte bine legislația specifică fiecărei țări din Europa și vă vor da sfaturi importante și utile.
Oferta de pret este una corectă, incluzând toate serviciile și respectând toate doleanțele clientilor, oricât de pretențoși.
Apelând la compania Funebri Santa Maria veți avea siguranța că persoana dragă va reveni cât mai curând acasă, în cele mai bune condiții, fără evenimente neplăcute. Cu discreție și emaptie echipa va face tot posibilul să vă reducă cât mai mult disconfortul legat de acest eveniment și de agitația unui transport funerar internațional.