WowNews logo WOWnews
Stories
lumina sfanta de la ierusalim, slujba de inviere

Mai mulți oameni la Slujba de Înviere 

Diverse

Sfânta Lumină de la Ierusalim. Cum se aprinde de fapt. Povestea este fascinantă

Iată cum se aprinde, de fapt, Sfânta Lumină de la Ierusalim. Află de unde vine Lumina Sfântă, cum se aprinde, dar și cele mai cunoscute mituri despre aceasta!

Toată lumea a auzit despre Sfânta Lumină de la Ierusalim, însă foarte puțini oameni cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credințe. Tocmai de aceea, astăzi, ne-am gândit să îți prezentăm cele mai importante aspecte despre minunea care se întâmplă de peste 20 de veacuri. Vezi mai jos de unde vine Lumina Sfântă, cum se aprinde și câteva mituri cunoscute în popor.

De unde vine Lumina Sfântă

Aprinderea Luminii Sfinte este considerată cea mai veche minune a lumii creștine.

Cu toate acestea, foarte puțini oameni știu detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credințe sau de unde vine Lumina Sfântă. Ei bine, Lumina Învierii a fost documentată cu consecvență încă din anul 1106 și a ajuns astăzi să fie transmisă în direct de televiziunile din țările cu populație majoritară de credință ortodoxă. Lumina Sfântă apare la mormântul lui Iisus din Ierusalim, de acolo fiind distribuită către toți credincioșii ortodocși din lume.

Citeste si: Schimbare după schimbare pentru Gabriela Cristea! Dacă în urmă cu 9 luni părăsea postul de prezentatoare TV, se pare că recent a renunțat și la afacerea sa și s-a reorientat- kfetele.ro

În Sâmbăta Mare, patriarhul grec și clerul, alături de patriarhul armean și episcopul copților încep procedurile. Potrivit obiceiului, aceștia înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt și cântă imnuri. După aceste proceduri, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului citește rugăciunea pentru pogorârea sfintei lumini și intră singur în mormânt. Înainte de a intra în mormânt, acesta este verificat pentru a nu avea asupra sa mijloace de aprindere.

Citește și: La ce oră începe slujba de Înviere în 2024. Când se ia Lumina Sfântă

lumina sfanta, de unde vine lumina sfanta, cum se aprinde lumina sfanta

Lumina Sfântă de la Ierusalim- ilustrație 

[Sursa foto: Shutterstock]

Cum se aprinde Lumina Sfântă de la Ierusalim

Deși este considerată cea mai veche minune a lumii creștine, mulți oameni se întreabă cum se aprinde Lumina Sfântă de la Ierusalim. Ei bine, Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, între orele 12:30-13:30, în timpul Vecerniei Mari. Potrivit crestinortodox.ro, se știe că, de-a lungul secolelor, Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocși, ca dovadă incontestabilă că numai ei păstrează dreapta credință apostolică.

Conform sursei citate, este cea mai puternică dovadă care mărturisește Ortodoxia este credința cea adevărată.

Mormântul Sfânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câțiva polițiști civili. Aceștia verifică toate obiectele din interior și se asigură că nu există nicio sursă de foc. De asemenea, aceștia îl controlează corporal pe arhiereul grec care presară vată pe mormântul Domnului. Ulterior, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două mari peceti, benzi de pânză albă, cu ceară și sigilii la capete, în formă de X.

Gardienii rămân de pază la ușa mormântului până când se aprinde Sfânta Lumină. În Sâmbăta Mare, slujitorii, în frunte cu Patriarhul, se opresc în fața Sfântului Mormânt pecetluit. Apoi înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt pe partea dreaptă, în sunetul clopotelor, cântând: „Învierea Ta Hristoase. Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește cu inima curată să Te slăvim.” La a treia ocolire se cântă imnul vecerniei de la vohod, apoi patriarhul cu toți slujitorii se retrag în altarul bisericii ortodoxe de vizavi și așteaptă.

Între timp, autoritățile locale și delegații din țările ortodoxe se strâng acolo pentru a aștepta momentul aprinderii luminii.

În jurul orei 12:00, patriarhul se dezbracă de omofor, de sacos și de mitra și rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuțe și brâu. Ulterior, acesta este condus de doi diaconi și de eclisiarhul bisericii în fața Sfântului Mormânt.

Aici, mai întâi este controlat peste tot de polițiști necreștini, în prezenta reprezentanților oficiali armeni, romano-catolici si copti, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează ușa Sfântului Mormânt, prin ruperea pecetilor și intră în prima încăpere, numită „Capela Îngerului”, însoțit, după tradiție, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul rămân afară, la ușă, iar ceara de la cele patru sigilii se adună într-o cupă de argint și se duce la altar, unde se păstrează până la Paștele anului următor.

Patriarhul intră apoi în a doua încăpere si îngenunchează în fața lespedei Sfântului Mormânt, iar musulmanul rămâne în Capela Îngerului și supraveghează. Se sting toate lumânările, candelele, luminile, in biserica se face o mare tăcere. După aproximativ 20 de minute de rugăciune, toată lumea din biserică observă o lumină puternică, ca o scânteie luminoasă de fulger, coborând în zigzag prin cupola mare a Bisericii. Scânteia coboară deasupra Capelei Sfântului Mormânt, ca un glob de lumină ce se sfărâma în mici bucăți. Apoi intră înauntru ca o subțire rază de foc, coboară pe lespedea Mormântului și aprinde vata presărată deasupra.

Patriarhul aduna cu mâinile vata aprinsă de o flacără galben-verzuie, care timp de câteva minute nu arde. Ulterior, pune vata aprinsă în doua cupe de aur cu găuri și iese în Capela Îngerului. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumânări, în prezența musulmanului, iar cupele aprinse le dă, pe două ferestre mici, afară, la cei doi diaconi ortodocși. Aceștia duc o cupă la Sfântul Altar, iar a doua la biserica Sfinților Împărați Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fața Sfântului Mormânt cu cele doua făclii aprinse si strigă de trei ori: „Veniți de luați lumină!”.

Citeste si: Veronica și Ahmed primesc primul lor date! Aflați unde vor merge concurenții în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 4 octombrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citeste si: Momentul când Adrian Minune și Loredana Groza se săruta pasional. Au curs comentariile după video-ul viral: „La nunta asta și-au făcut toți de cap. Nevasta lui oare ce a zis?”- radioimpuls.ro

Citește și: La ce oră încep deniile din Săptămâna Mare 2024? Ce semnificație au de fapt aceste slujbe

luminaa sfanta de la ierusalim, cum se aprinde lumina sfanta

Imagine cu scop ilustrativ 

[Sursa foto: Shutterstock]

Mituri despre Lumina Sfântă

Deși ritualul de aprindere al luminii sfinte a fost explicat și verificat, în continuare există mituri despre Lumina Sfântă. Ei bine, de-a lungul anilor, au apărut o mulțime de povești legate de aprindere luminii la Mormântul Sfânt, considerată cea mai veche minune a lumii creștine. Chiar un făclier armean, pe nume Soukias Tchilingirian, a povestit în cadrul unui interviu că momentul aprinderii luminii sfinte are doar o valoare vag simbolică dată de vechime. Totodată, el a precizat că nu există niciun miracol și că preoții greci aduc o lampă care ar fi fost folosită pentru acest scop în ultimii 1.500 de ani.

„Nu este un miracol. Preoții greci aduc o lampă – una care a fost folosită în acest scop în ultimii 1.500 de ani – pentru a aprinde Lumina Sfântă. Pentru pelerinii credincioși este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu și pentru noi”, a spus acesta, potrivit capital.ro.

Totodată, potrivit lui Michael Kalopoulos, un istoric grec, a demonstrat că lumânările care conțin fosfor alb pot lua foc de la sine. Astfel că aceasta ar putea fi una dintre variantele care detronează mitul Luminii Sfinte.

Surse: crestinortodox.ro, capital.ro, doxologia.ro