
kanald.ro
Sfântul Alexandru 2023: Ce este bine să faci în această zi de sărbătoare
Actualitate
Sf. Alexandru 2023. Activități de făcut în această zi!
Sf. Alexandru 2023. Iată ce e bine să faci în această zi importantă pentru creștini ortodocși!
Sfântul Alexandru, considerat de Biserică asemenea unui adevărat protector al omenirii, este anual sărbătorit în ziua de 30 august. Cunoscut ca unul dintre cei mai iluștri ierarhi ai Bisericii, el a întruchipat curajul și devotamentul în apărarea credinței creștine.
Sfântul Alexandru a trăit în secolul al IV-lea și a fost un mucenic al Arhiepiscopului Mitrofan din Bizantin. El a fost un luptător dedicat împotriva ereziei lui Arie, care nega natura divină a Fiului lui Dumnezeu.
Participând la Sinodul I Ecumenic de la Niceea în 325, Sfântul Alexandru a susținut cu hotărâre credința creștină și a înfruntat cu mult curaj adepții lui Arie.
După încheierea Sinodului, un înger i s-a arătat în fața Patriarhului Constantinopolului și i-a vestit că Alexandru va ocupa scaunul bisericesc al acestuia.
După moartea lui Mitrofan, proorocia îngerului s-a împlinit, iar Alexandru a devenit Patriarh al Constantinopolului. În timpul domniei sale, el a purtat o luptă dificilă împotriva adepților ereziei ariene și a filosofilor.
Cu ajutorul lui Eusebiu de Nicomidia, Arie a reușit să-l convingă pe împăratul Constantin cel Mare să-l presioneze pe Alexandru să-l reintegreze în comuniunea bisericii. Cu toate acestea, Sfântul Ierarh a rămas ferm în credința sa și a refuzat să-l primească pe Arie înapoi în Biserică.
Sfântul Alexandru s-a retras într-o biserică pentru a se ruga, iar rugăciunile sale au fost ascultate, deoarece Arie a murit înainte de a ajunge în Biserică, chiar înainte să fie reintegrat în comuniune.
Citește și: Pe ce dată este Sfânta Maria Mică 2023. Este prima sărbătoare importantă din noul an bisericesc
Sfântul Alexandru 2023: Ce este bine să faci în această zi de sărbătoare
Ziua de sărbătoare a Sf. Alexandru este o zi dedicată rugăciunii și milosteniei. La această sărbătoare este bine să fii alături de familie și cei mai apropiați prieteni pentru a petrece timp de calitate împreună.
De asemenea, puteți organiza prânzul sau cina împreună, pregătind cele mai alese bucate. Însă, nu uitați să împărțiți pachețele cu alimente și celor mai puțin norocoși, care s-ar bucura să pună ceva pe masă în această zi importantă.
Credincioșii merg la Biserică dimineața și se roagă pentru iertarea păcatelor lor, urmând ca după terminarea slujbei să se odihnească. Ziua de Sf. Alexandru este un prilej perfect de a reflecta asupra noastră și de a încerca să ne reparăm greșelile. În această zi este bine să fim mai buni și să împărțim bunătate în jurul nostru.
Sfântul Alexandru 2023: Ce este bine să faci în această zi de sărbătoare
“ Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare. Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată? Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse. Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tău (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu. Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta. Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele). Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! ”
Surse: stirileprotv.ro, libertatea.ro