Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. De ce Moș Nicolae lasă cadouri sau nuiele în ghetuțe

Sfântul Nicolae 2021, tradiții și obiceiuri. Vezi ce superstiții se respectă la sărbătoarea de pe 6 decembrie 2021.

Autor: Elena Popescu

In articol:

Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Vezi de ce se pun cadouri în ghetuțe și de ce Sf. Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae dă startul sezonului sărbătorilor de iarnă, care se încheie pe 6 ianuarie, la sărbătoarea Bobotezei.

Sfântul Nicolae 2021, tradiții și obiceiuri 

Sfântul Nicolae este cunoscut ca fiind ocrotitorul copiilor și ajutor pentru văduve și sărmani. În tradiția populară, Sf. Nicolae este Moș Nicolae, moșul blând și bun, care lasă cadouri în ghetuțe în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

Tradiția populară spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui, relatează traditii-superstiții.ro.

În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și le lasă la ușă pentru ca Moș Nicolae  să le pună daruri în ele. Însă, dacă copiii nu au fost cuminți, în loc de daruri, Moș Nicolae le va lăsa o nuielușă.

Citeste si: Sfântul Nicolae 2021. Sărbătoare cu dezlegare la pește și cruce roșie în calendarul creştin ortodox

În noaptea de Sf. Nicolae se pun daruri în ghetuțe ca să amintească de faptele de milostenie ale sfântului, care a lăsat bani la poartă, unui tată care voia să își vândă fetele, fiindcă era prea sărac ca să le crească.

Citeste si: Loredana Chivu se luptă cu kilogramele în plus. „Urmează să fac o operație. Nu este o boală… este o afecțiune”- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

La sate se obișnuiește ca în ziua Sfântului Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Citeste si: Cum arată Moș Nicolae și care este povestea lui

Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii

Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii

[Sursa foto: Shutterstock]

Sfântul Nicolae 2021, superstiţii

Se crede că Sfântul Nicolae te ferește de boli, sărăcie și situații critice, așa cum a făcut cu fetele sărmane sau cu marinarii feriți de la înec.

La sărbătoarea Sf. Nicolae se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, așa se poate afla dacă Noul An va fi roditor.

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox DECEMBRIE 2021. Sfântul Gheorghe de la Cernica, printre cele mai importante sărbători ale lunii decembrie

În tradiția românească se mai spune că iarna debutează la sărbătoarea Sf. Nicolae, fiindcă atunci acesta începe să își scuture barba albă și începe să ningă.

Se crede că în ajun de Sf Nicolae se deschid cerurile, iar preț de o secundă, Sfântul Nicolae poate fi văzut de-a dreapta Domnului, relatează calendarulortodox.ro.

Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii

Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii

[Sursa foto: Shutterstock]

Legenda lui Moș Nicolae

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este, de fapt, povestea celor trei fete sărmane, care nu aveau zestre, iar tatăl lor voia să le vândă unor bărbați bogați pentru căsătorie.

Însă acest lucru nu a avut fiindcă Sfântul Nicolae le-a aruncat în casă trei punguțe cu bani de aur, iar punguțele au căzut în ciorapii pe care fetele îi puseseră la uscat, de aici tradiția că Moș Nicolae pune cadouri în ghetuțe, potrivit historia.ro.

Sfântul Nicolae 2021. Rugăciune

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.

Sursa: doxologia.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Sfântul Gheorghe de la Cernica 2021. Cea mai importantă rugăciune care se citește astăzi

Sfântul Nicolae 2021. Mare sărbătoare în calendarul creştin ortodox. Dezlegare la pește și cruce roșie

Când e dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2021? Postul Nașterii Domnului se încheie într-o săptămână

Atenție! Ce se întâmplă cu zodiile de foc! Gemenii vor avea parte de schimbări la locul de muncă

Vestea serii despre Liviu Dragnea! Anunțul cumplit venit chiar acum. ESTE ȘOC TOTAL

Câţi bani a cheltuit Bianca Drăgușanu pentru un eveniment! „Doar una dintre brăţările mele a costat 36.000 euro”

Vladimir Putin a avut cancer în urmă cu mai mulți ani. Cine a făcut dezvăluirea incredibilă

Doliu în fotbalul românesc! Fost câștigător al Cupei României! A evoluat în aceeași etapă pentru două echipe din Liga 1!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies