kanald.ro
Cătălin Scărlătescu
Cătălin Scărlătescu
Vedete
Cătălin Scărlătescu a răbufnit, la câteva luni după ce și-a dat demisia din cadrul emisiunii culinare.
Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au format, timp de ani buni, cel mai apreciat trio din televiziunea românească. În urmă cu câteva luni însă, cei trei chefi au părăsit show-ul culinar care îi consacrase, fiind ulterior dați în judecată de postul TV cu care aveau contract. La câteva luni de la acel moment, Scărlătescu a luat foc și a dezvăluit ce l-a făcut să renunțe definitiv la colaborare.
După 12 sezoane în care Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu au jurizat cunoscutul show culinar, cei trei chefi au decis să rupă orice legătura cu postul de televiziune unde au lucrat în ultimii ani, fiind ulterior dați în judecată pentru că nu au respectat contractul. La câteva luni după ce și-au dat demisia, Cătălin Scărlătescu a răbufnit și a făcut acuzații grave la adresa foștilor săi angajatori.
Celebrul chef a dezvăluit că nici el, dar nici cei doi colegi ai săi nu au fost plătiți pentru munca pe care au depus-o în cel de-al 12-lea sezon al emisiunii culinare. Acum, Scărlătescu spune, nemulțumit, că va face tot posibilul pentru a-și primi banii și pentru a-i pedepsi pe cei care sunt de vină pentru această situație.
„Este foarte simplu. Stimabila ...(n.r. postul de televiziune unde a lucrat) nu ne-a dat banii pe Sezonul 12 pe care ei au încasat toți banii din lume.
Nu ne-au plătit salariul de interesanți ce sunt. Nu vreau să i se întâmple nimic televiziunii, vreau doar să îmi dea banii, munciți cu sudoarea frunții. După ce m-au dat în judecată și mi-au cerut toate milioanele din lume… săracii, băieții ăia care au cerut milioane, știu să numere atât? Nu este o situație delicată, vă spune Scărlătescu,... o face delicată.... visează cai verzi pe pereți. Și-au permis să nu ne dea banii. Eu îmi dau drumul la restaurant și îmi văd de treaba mea, de viața mea.
Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu
Cătălin Scărlătescu nu îi iartă deloc pe foștii angajatori și a spus, în sfârșit, tot ce l-a deranjat în ultimii ani în care a jurizat competiția culinară.
Chef-ul s-a declarat extrem de nemulțumit de programul de muncă, spunând că orele petrecute la filmări erau prea multe și că, în urma volumului mare de muncă, atât el, cât și Bontea sau Dumitrescu, riscau să se îmbolnăvească din cauza oboselii.„Am muncit pe brânci, de dimineață până seara, cu un program foarte, foarte lung. Ei nu au înțeles că dacă ți se rupe un picior, pot să îți mai dea 100.000 la salariu, dar nu poți să îți înșurubezi alt picior și să muncești. Oboseala te duce direct în cancer, te duce la moarte. Nu vreau să ajung acolo de dragul lor. Am ajuns acolo și am trăit într-o bulă frumoasă, într-o bulă în care nimeni nu ne-a deranjat, dar la un moment dat, le-am spus că am obosit. Dumitrescu are doi copii, trebuie să îi ducă la școală, să mai stea cu ei că nu o să îi spună ‘tată’, o să îi spună ‘nenea care ne aduce bomboane’. Avem o vârstă. Eu am 50 de ani, acum am fost să mă operez”, a mai spus celebrul chef.