
kanald.ro
Social
Un tânăr artist din Iași se află în stare gravă la Terapie Intensivă! Are nevoie urgentă de un tratament cu plasmă hiperimună.
Silviu Huțanu este un cântăreț din Iași, solist al trupei SoundCheck Band. În vârstă de 37 de ani, Silviu trece acum prin momente extrem de dificile. El a fost infectat acum mai bine de o săpătmână cu noul coronavirus, iar starea lui de sănătate începe să fie din ce în ce mai gravă. El este internat la Teapie Intensivă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Șansa lui cea mai mare pentru a putea învinge acest virus este un tratament cu plasmă hiperimună.
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași susțin că starea cântărețului este imprevizibilă. Singura lui șansă este tratament cu plasmă hiperimună, care ar putea să-l vindece sau ar putea nici măcar să funcționeze.
Citeste si: Un copil de cinci ani a scris o carte despre pandemie! Volumul lui, printre cele mai vândute pe internet
„Pacientul este ventilat non-invaziv. Din păcate, starea unui pacient internat în secția de Terapie Intensivă este imprevizibilă. În ceea ce privește tratamentul cu plasmă hiperimună, recomandat ar fi să-l primească cât mai repede. La unii pacienți funcționează, la alții nu se observă rezultate, dar trebuie încercat absolut tot ceea ce ne stă în putință”, a declarat purtător de cuvânt la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, medicul Florin Grămadă.
Familia și prietenii lui Silviu Huțanu au postat mai multe mesaje și fotografii cu artistul, prin care cer ajutorul pentru a-i putea salva viața. Alex Huțanu, unul dintre frații cântărețului, a declarat că Silviu a început să aibă simptome încă de pe 10-11 octombrie. De atunci, starea lui s-a înrăutățit și orice moment îi poate fi fatal.
„În zilele de 10 și 11 octombrie, fratele meu a început să aibă simptome. Simptomele au debutat cu febră și stare generală de rău. Luni, 12 octombrie, a mers la Institutul Regional de Oncologie din Iași pentru a-și face testul PCR, testul de depistare a infecției cu COVID-19. Pe data de 13, după ce rezultatul testului a ieșit pozitiv, a fost internat la Spitalul „Căi Ferate” din Iași.
Pentru că starea lui s-a înrăutățit și avea nevoie de mai mult suport de oxigen, medicii au decis să-l transfere la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Din ceea ce știm noi, Silviu nu avea alte probleme medicale, ci numai hipertensiune.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Vă rugăm să fiți alături de fratele meu și să mergeți la CRTS pentru a dona plasmă hiperimună. Acesta poate fi cel mai mare sprijin terapeutic pentru Silviu”, a mărturisit fratele lui Silviu Huțanu.
Sursă: BZI