 
                            kanald.ro
 
        Stiri
Silviu Petcu, colegul de la Divertis al lui Gyuri Pascu, este devastat de disparitia prietenului sau.
 Silviu Petcu a fost prieten cu Gyuri Pascu de mai bine de trei decenii, cei doi numarandu-se printre cei mai vechi membri ai trupei Divertis. Petcu a fost socat de moartea prematura a lui Gyuri si a marturisit ca nu putut sa scrie un rand in amintirea acestuia decat la trei zile dupa disparitia amicului sau. Pana la urma, Silviu a scris un text ravasitor in memoria prietenul sau. “A plecat Gyuri. A plecat de trei zile şi tot de atunci vreau să scriu despre el.
Silviu Petcu a fost prieten cu Gyuri Pascu de mai bine de trei decenii, cei doi numarandu-se printre cei mai vechi membri ai trupei Divertis. Petcu a fost socat de moartea prematura a lui Gyuri si a marturisit ca nu putut sa scrie un rand in amintirea acestuia decat la trei zile dupa disparitia amicului sau. Pana la urma, Silviu a scris un text ravasitor in memoria prietenul sau. “A plecat Gyuri. A plecat de trei zile şi tot de atunci vreau să scriu despre el. 
					
					 S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult. Era un amestec perfect de Caragiale şi Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd şi Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aş spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiţi şi nu prea înghesuiţi, Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăţ-Lungilă, (nu rîdeţi, Gyuri ştia cum să aducă luna de pe cer şi să ţi-o pună în palmă). 
							  Şi nu de puţine ori, toţi plecau, ca să-i facă loc lui Moş Nechifor Coţcariu. Îl iubea pe Caragiale şi învăţase de la el să folosească ironia fină, să ia din viaţă şi să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos. Autoironia era un bonus care venea de la el. Talentul lui era uriaş, lua o jumătate de glumă şi făcea din ea una întreaga, rotundă şi plesnitoare ca o minge nouă şi frumoasă. Era hoţ de clipe.
S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult. Era un amestec perfect de Caragiale şi Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd şi Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aş spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiţi şi nu prea înghesuiţi, Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăţ-Lungilă, (nu rîdeţi, Gyuri ştia cum să aducă luna de pe cer şi să ţi-o pună în palmă). 
							  Şi nu de puţine ori, toţi plecau, ca să-i facă loc lui Moş Nechifor Coţcariu. Îl iubea pe Caragiale şi învăţase de la el să folosească ironia fină, să ia din viaţă şi să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos. Autoironia era un bonus care venea de la el. Talentul lui era uriaş, lua o jumătate de glumă şi făcea din ea una întreaga, rotundă şi plesnitoare ca o minge nouă şi frumoasă. Era hoţ de clipe. 
De trei zile jucăm o poveste tristă. Aştept să se audă, de undeva de sus, o Voce care să spună: Gyuri, asta a fost bună, o păstrăm să o avem, dar hai să mai tragem una perfectă!”, a scris Silviu Petcu.