kanald.ro
Vedete
Simina Loica, explicații după ce fiul ei și al lui Alex Zănoagă i-a spus „tată” lui Alex Bobicioiu: „Am început să-l învăț cine e tati”
Fosta concurentă de la „Puterea dragostei” a făcut primele declarații, după ce fanii au sesizat că Dominic, fiul ei și al lui Alex Zănoagă, ăi spunea tată noului ei iubit.
Simina Loica și Alex Zănoagă au ajuns la divorț în urmă cu câteva luni, după o lungă perioadă de neînțelegeri. Pentru ca fiul lor să nu mai fie martor la scandalurile dintre ei au decis că cel mai bine este să continue pe drumuri separate. Ei bine, nu la mult timp după despărțire fosta concurentă de la „Puterea dragostei” și-a găsit pe altcineva și nu este vorba de oricine, ci chiar de unul dintre bunii prieteni ai soțului ei, Alex Bobicioiu.
Simina Loica și actualul ei iubit au făcut și un pas important în relația lor și anume s-au mutat împreună. De asemenea, trebuie menționat faptul că Alex Bobicioiu locuiește și cu fiul iubitei sale și al fostului său bun prieten, Dominic. Mare le-a fost mirarea internauților, atunci când au văzut că cel mic îi spune „tată” acestuia. Iată primele declarații pe acest subiect ale brunetei.
Simina Loica: „ Nu-i zicea tată că îl simțea ca un tată. Acum îi zice Bobi”
Ei bine, după momentul în care Dominic i s-a adresat cu „tată” lui Alex Bobicioiu, toți internauții au luat foc și au început să curgă cu acuzații pe bandă rulantă la adresa Siminei Loica. Bruneta a vorbit pentru prima dată despre acest subiect în cel mai recent interviu acordat la un post de televiziune.
Citeste si: Probleme în paradis pentru Simina Loica și Alex Bobicioiu? Ce mesaj a publicat recent bruneta
Ea spune că fiul ei face frecvent acest gest și nu doar cu noul ei iubit, ci cu toți bărbații pe care îi întâlnește. Dar pentru a nu mai exista discuții, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” spune că are discuții cu cel mic și îl învață că tată este numai unul singur și acela este Alex Zănoagă.
„Copilul meu spunea tată la toți bărbații. Dacă vedea un bărbat, zicea tată. Nu-i zicea tată că îl simțea ca un tată. Acum îi zice Bobi. Am început să-l învăț cine e tati. Îi povestesc în continuare de Alex de bine, pentru că este tatăl lui”, a explicat Simina Loica, într-o emisiune TV.
Cât despre relația ei cu Alex Bobicioiu, lucrurile merg numai lapte și miere. Bruneta se declară o femeie împlinită pe plan sentimental, după ce s-a despărțit de fostul ei soț.