kanald.ro
Vedete
Simona Gherghe, mărturisiri după ce a devenit mamă: "Nu au apucat să o vadă!"
Simona Gherghe a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu doar câteva ore, iar naşterea a luat-o prin surprindere atât pe ea, cât şi pe Răzvan, soţul artistei.
În cadrul unui interviu, vedeta a mărturisit că au ajuns la spital după ce a simţit nişte contracţii, iar la scurt timp medicii i-au spus că micuţa vrea să vină pe lume.
Mai mult de atât, ea a ărturisit că părinţii ei au aflat de la telefon că nepoţica lor a venit pe lume.
„Medicii au fost constant alături de noi, s-au comportat exemplar. Totul a decurs incredibil de uşor, într-o oră şi jumătate s-a terminat totul! Am ascultat muzică şi s-a şi născut fetiţa. Are 2,800 kilograme. O cheamă Ana Georgia. Eram în 36 de săptămâni, s-a grăbit. Eram programaţi la analize, m-am trezit la şase şi jumătate şi aveam contracţii, dar nu am băgat de seamă. Am crezut că e ceva normal, dar m-am trezit că merg să nasc cu o gentuţă şi o pălărie. Nu pot descrie senzaţia, când o ţin în braţe este cea mai mare minune. Răzvan a stat lângă mine pe toată durata operaţiei, a fost foarte curajos. Încă nu ştiu când mă externez, de jumătate de oră nu mai sunt la terapie intensivă, nu am dureri.
Pe părinţii mei i-am sunat după ce s-a întâmplat, atât de rapid s-a desfăşurat totul. Părinţii mei şi ai lui Răzvan sunt extrem de fericiţi. Chiar ieri a fost şi ziua tatălui meu, o să o ţinem toată luna mai într-o petrecere. Am fost foarte speriată de alăptat, am încercat azi, nu ştiu exact cât de mult a reuşit ea să se hrănească, dar a tras tare acum”, a declarat Simona Gherghe în cadrul unei emisiuni.